de Alina PARTENIE
O zi de toamnă marocană seamănă izbitor cu o zi de vară europeană. Drumul ce duce dinspre Marrakech spre Essaouira e un drum drept, de-a lungul căruia poți vedea la răstimpuri orizontul. Dacă alegi un șofer marocan vei cunoaște încă o dată ce înseamnă să negociezi și cum cultura capitalistă occidentală nu te va învăța niciodată arta adevăratei negocieri. Pentru marocani, nimic nu are un preț fix, căci totul are un preț „pentru fiecare”. Astfel că, de-a lungul unui drum, nu vei înțelege ce, cum și cât trebuie să plătești și chiar nu vei ști exact unde vei ajunge. La finalul călătoriei, șoferul promite că te va aștepta zilele următoare pentru drumul de întoarcere. Ciudat, poate, fără telefon și fără multe întrebări, la ora stabilită este deja acolo. Știe că nu va pierde turiștii, deoarece călătoria alături de un localnic este o experiență în sine căutată în Maroc.
Drumul spre Essaouira este un alt miraj, mirajul necunoscutului, visul de a vedea Marocul la ocean. Șoferul va opri strategic la o fabrică de uleiuri de argan, pentru a-ți arăta cum se fabrică uleiul de argan. Scopul este cât se poate de comercial: vei cumpăra, probabil, dacă ești la prima întâlnire cu comerțul marocan. La început, ți s-a promis că vei vedea celebrele capre din copaci. Surpriză! La ora la care trecem noi, caprele stau ascunse de soare. Pare o altă poveste marocană, orientală, una din cele o sută și una de nopți care păstrează fascinația unei lumi în care nimic nu e ce pare a fi, pregătită mereu să suprindă. Pe marginea drumului, vei vedea cactuși ale căror fructe sunt, zice-se, comestibile sau arganieri. Toate sunt însoțite de povești în care te poți pierde ca în medina orașelor marocane.
Essaouira, în limba arabă, înseamnă „cea bine desenată” și este unul dintre porturile marocane la Oceanul Atlantic. Un port cochet, liniștit, urzit din viață orientală, departe de luxul dintr-un port mai celebru, Agadir. Portul fortăreață a fost folosit începând din secolul al VII–lea î.e.n., iar istoria sa tumultoasă se leagă de faptul că a fost stăpânit pe rând de cartaginezi, fenicieni, romani și berberi. Poarta de sud a Marocului a fost râvnită de portughezii care s-au stabilit aici în secolul al XV-lea și au numit locul Mogador, amenajând un port în micul arhipelag aflat aproape de țărm. Deschidere către o altă lume, Essaouira este un ținut pictural. Odată ce ai ajuns acolo, pașii ți se pierd prin medina, parte a patrimoniului mondial UNESCO și, ca peste tot în Maroc, găsești un ghid care se oferă să te conducă „benevol” spre riad, casa tradițională marocană în care vei locui. O plimbare prin port, dimineața, îți arată contrastul de civilizație: bărcile azurii poartă amprenta trecerii timpului, iar peștele nu oferă cea mai plăcută experiență olfactivă vizitatorilor. Găsești pește peste tot, comercianții marocani nemaiținând cont de regulile exagerate poate ale culturii occidentale. În port, poți să urci și să privești oceanul, dar și contrastul de civilizație. Lângă tine este o familie musulmană: ea, în veșminte negre, lăsând la iveală doar ochii de un negru pătrunzător, iar el e îmbrăcat sumar ca un adevărat turist occidental. Dar privirile lor ce se întrepătrund și își răspund arată o fericire mai presus de orice convenții occidentale.
Pescărușii te înconjoară pretutindeni, pescarii coboară pe câte o stâncă în larg. Viața, în Essaouira, este și ea la fel de „bine desenată”. Medina nu pare la fel de labirintică, cum este cea din Fes sau Marrakech. Peste tot se vând obiecte din piele, îmbrăcăminte, mirodenii, produse artizanale, produse din argan în Souk. Nicăieri nu este același preț. Nici nu știi dacă au, într-adevăr, unul sau dacă ți se vând doar iluzii în acea invitație de a privi și nu de a cumpăra în mod obligatoriu. Căci cuvântul „neprețuit” își schimbă și el înțelesul pe fascinantul tărâm marocan. Totuși, față de alte orașe marocane nu este la fel de aglomerat, râmânând la fel de enigmatic și de fermecător. Zidurile de protecție ale orașului amintesc de cetatea medievală, dar pustietatea și liniștea de acolo îndepărtează mirajul oricărui pericol care poate veni dinspre ape, iar valul ce se sparge în stâncă poartă în el fascinația eliberării. Clădirile albe, bărcile azurii, valurile ce se pierd, stâncile, toate desenează și azi Essaouira și construiesc tabloul unei civilizații care merită descoperită cel puțin o dată-n viață. Port devenit turistic, Essaouira păstrează din farmecul oriental: oceanul se leagă de mirajul arid al deșertului, pescărușul pare că leagă tărâmul arid de infinitul oceanului, prin colțuri încă nedescoperite, clădiri, ziduri, comercianți.
Zidurile fortificate, cunoscute drept meterezele din Kasbah, sunt cele mai vizitate din întreg orașul. Acesta este singurul loc din oraș unde te poți plimba pe zidurile cetății și unde poți sta și contempla valurile Atlanticului. Ridley Scott a ales în 2004 să reconstruiască în acest oraș Ierusalimul medieval pentru filmul Kingdom of Heaven. Centrul orașului, care face legătura dintre medina și port, este constituit dintr-o piață colorată, enormă, pe marginea căreia sunt tarabe unde se vinde pește proaspăt. Nu trebuie uitat nici că Essaouira e cunoscută datorită vântului ce produce valuri tot timpul anului ceea ce face din portul marocan un rai al celor care practică surfingul.
Există locuri în fața cărora orice descriere nu pare suficient de expresivă, deoarece aduc cu sine mult mai mult de atât. Essaouira este, fără doar și poate, unul dintre ele, unul dintre acele locuri unde poți să simți libertatea pe care ți-o aduce confruntarea cu infinitul. Vizita lui devine, mai presus de toate, o experiență de viață și o experiență culturală țesută la capătul oriental al lumii, departe de lumea dezlănțuită.
sursă foto: Alina Partenie