Geena SCARPETE WALTERS
Crede, iar visurile-ți vor deveni realitate. Unul câte unul, pas cu pas, crede, iar viața te va surprinde.
Când vine vorba de scriitorii aceia pe care îi considerăm de suflet, pe care îi citim de mai multe ori, pe care îi recomandăm necontenit, apare și o curiozitate deloc neobișnuită, uneori poate prea exagerată, pentru detaliile biografice care, fir cu fir, au țesut destinele acestora: unde au trăit, cum au trăit etc. Înainte de a pleca spre un loc nou, încerc de fiecare dată să aflu dacă a trăit vreun scriitor pe acolo și dacă există vreo casă memorială ce poate fi vizitată. Sunt convinsă că aproape toți dintre voi ați auzit de celebrul scriitor american, John Ernst Steinbeck Jr., laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1962. Steinbeck (1902-1968) s-a născut în Salinas, California, într-o familie modestă. Ajunge student la Stanford, dar nu-și finalizează studiile. Prin 1925, pleacă la New York pentru a-și încerca norocul într-ale scrisului, dar nereușind mare lucru, revine în California. Publică câteva povestiri și romane înainte de a se impune, în 1935, cu „Tortilla Flat”, primul roman care atrage atenția criticii și îi aduce succesul binemeritat. Romanele sale, toate sociale, au în prim plan tema problemelor economice în rândul practicanților de munci agricole, oamenii simpli, migratorii, fermierii săraci fiind cei aflați în lumina reflectoarelor.[1]
Cine-ar fi crezut acum destui ani, când am citit The Grapes of Wrath (Fructele mâniei), mai târziu, East of Eden (La Răsărit de Eden), Of Mice and Men (Oameni și șoareci), The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre) ș.a., că într-o zi voi ajunge să mă aflu în fața casei în care s-a născut și a crescut celebrul romancier american, cel care a așternut pe hârtie atâtea și-atâtea capodopere literare?! Pentru mine a fost unul dintre cele mai frumoase visuri devenite realitate. Ar fi o încercare din capul locului eșuată să descriu emoția și fiorii pe care i-am simțit atunci… acolo… pentru că unele lucruri se simt atât de puternic, încât cuvintele se dovedesc niște instrumente mult prea umile pentru a putea descrie o experiență personală de-a dreptul colosală. Am fost la Răsărit de Eden… Astăzi, casa-restaurant John Steinbeck, din Valea Salinas, te întâmpină cu arome ce amestecă trecutul cu prezentul, pe un fundal de pete de cerneală, fragmente răzlețe și paragrafe frânte. Un exemplu de arhitectură în stil american Queen Anne, unul dintre stilurile arhitecturale victoriene populare în Statele Unite în ultimele decenii ale secolului 19, primul deceniu al secolului 20, diferit de stilul cu același nume din Marea Britanie, casa în care a copilărit și a crescut John Steinbeck, a fost construită în 1897 și achiziționată de familia viitorului scriitor la 1900. Câteva dintre trăsăturile distinctive ale acestui stil ar fi: pridvor sau balcoane la etajul al doilea, fațadă asimetrică, verande cu fronton, coloane clasice, acoperișuri din lemn sau ardezie, ș.a.[2] Valley Guild, o societate istorică din California, înființată de opt femei, cu misiunea de a conserva situri cu însemnătate istorică, o cumpără în 1973. Renovată și restaurată, casa este transformată într-un restaurant fermecător, fiind deschisă pentru prima dată publicului larg pe 27 februarie, 1974, cu ocazia celei de-a 72-a aniversări de la nașterea romancierului. De marți până sâmbătă, ai posibilitatea să iei prânzul acolo, având acces și la The Best Cellar, un magazin de suveniruri pe care nu ai cum să-l ocolești. În apropiere, la doar câteva străzi distanță, te vei putea bucura și de National Steinbeck Center (Centrul Național Steinbeck), situat pe Central Avenue, la numărul 132.
La vreo jumătate de oră cu mașina, poți vizita și Monterey, un alt spațiu la fel de prevalent în opera lui Steinbeck, precum Valea Salinas. Dacă cel din urmă este considerat locul de naștere al romancierului, Monterey a reprezentat pentru acesta casa sa de suflet, his spiritual home. Monterey, un oraș superb, cu ieșire la oceanul Pacific, amintește de Steinbeck la tot pasul, prin numeroasele librării care îi afișează opera cu o mândrie debordantă. Tot ce îți dorești să citești de și despre Steinbeck găsești aici.
Un alt spațiu miraculos, cu o istorie îndepărtată, despre care vreau să amintesc aici și pe care l-am vizitat în aceeași perioadă, este Sequoia National Park – Sequoia National Forest, un parc național ce adăpostește faimoșii arbori giganți de sequoia, înființat pe 25 septembrie, 1890, fiind al doilea parc național al Statelor Unite. Cuvântul breathtaking descrie cel mai bine momentul când te lovești de aceste relicve naturale spectaculoase. Arborii de sequoia, cei mai înalți copaci de pe Pământ, cresc în mod natural în pădurile din munții Sierra Nevada din California, la o altidutine de peste 2000 de metri. Există trei tipuri: Californian Redwood, Giant Sequoia și Dawn Redwood, ultimul descoperit în China în prima jumătate din secolul trecut, după ce a fost mai întâi cunoscut ca fosilă. Nu degeaba sunt cele mai longevive organisme de pe Terra – ajung până la 3000-3500 ani. Cei din categoria arborilor giganți pot atinge 9 m în diametru, cu o înălțime de cel puțin 76 m, și se conservă în Sequoia National Park, Sequoia National Forest și National Giant Sequoia Monument. În fotografie însă, poate fi admirat, în toată splendoarea sa, cel mai mare dintre giganții arbori de sequoia (Sequoiadendron giganteum), așa-numitul The General Sherman Sequoia (Generalul Sherman), cu o înălțime de 83 m (275 feet) și un diametru de 11 m (36 feet) la bază și 5,3 m la 60 de picioare deasupra bazei. Volumul său de aproximativ 1.487 metri cubi îl face să fie arborele cel mai mare de pe Pământ, la această categorie luându-se în considerare doar volumul trunchiului. La înățime însă, Generalul Sherman este depășit de Hyperion, cel mai înalt arbore din lume, un Californian Redwood (Sequoia sempervirens), cu o înălțime de 115,7 m.
Sunt o mare iubitoare de copaci, iar un aspect interesant care mi-a atras atenția în cazul arborilor de sequoia, dincolo de cromatica lor unică, este structura scoarței lor atât de fine, poroase, spongioase, ca de lemn putred, putând atinge un metru grosime. Din nou, emoții de nedescris la atingerea acestor vestigii vii și pline de spectaculozitate, cu un trecut de câteva mii de ani, bucurând cu apariția lor impozantă și pe noi, și generațiile care ne vor urma. În parc, mai poți vedea și sequoia dezrădăcinați, sequoia arși, dar și sequoia în interiorul cărora poți păsi. Aflat printre ei, departe de cotidian, e ca și cum trecutul și prezentul își dau mâna într-o înțelegere armonioasă menită să inspire pace, seninătate și uimire.[3]
[1] Date biografice preluate din John Steinbeck – Biographical. NobelPrize.org. https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1962/steinbeck/biographical/>
[2] Despre stilurile arhitecturale Regina Ana din America de Nord și din Marea Britanie, dar și despre istoria denumirii acestui stil care are prea puțin de-a face cu regina britanică Anne Stuart, aflată pe tron în anii 1700, puteți citi aici: https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/arte-vizuale/queen-anne-architecture-in-the-usa-176003
[3] Recomand articolul acesta pentru o descriere mai detaliată a minunilor cuprinse între Kings Canyon și Sequoia National Parks, între Crescent Meadow și Giant Forest: https://www.gardenbetty.com/nothing-like-a-sequoia-to-make-you-feel-young/
Sursă foto: Geena Scarpete Walters
Foarte frumos articolul! Descrie pe deplin emoția trăită.