de Alina PARTENIE
Ușa, o geografie intimă reprezintă traducerea volumului apărut în 2015 în limba franceză cu titlul La porte, au coeur de l’intime. Autorul cărții, George Banu, este cunoscut mai ales în calitatea sa de critic de teatru. Alte volume ale sale, traduse din franceză, tot la editura Nemira, sunt Cehov, aproapele nostru, Livada de vișini – teatrul nostru, Convorbiri teatrale. George Banu este profesor de studii teatrale la Universitatea Sorbonne Nouvelle din Paris și a primit de trei ori Premiul pentru cea mai bună carte de teatru din Franța, fiind și membru de onoare al Academiei Române. În 2014, autorul a primit premiul Academiei Franceze.
De această dată, George Banu analizează, din perspectivă culturală, ușa sau poarta prin referire la literatură, teatru, dar mai ales la arta picturală, urmărind diferențele simbolisticii ușii și rolul ei în reprezentarea artistică. Autorul admite că, dincolo de studiul cultural pe care îl realizează, se regăsește o istorie personală, plină de semnificații. Cartea este structurată în patru părți: „Amprente și frontiere”, „În inima spațiului intim”, „Melancolia spațiului intim”, „Dincolo de spațiul intim”, urmate de elementele bibliografice și de referințele iconografice. Textul propriu-zis este precedat de nota traducătoarei care detaliază dificultățile traducerii substantivului porte din franceză, care, în română, poate însemna poartă sau ușă, în funcție de context.
Ușa devine un element arhitectural plin de semnificație, pe nedrept neglijat față de fereastra căreia i-au fost dedicate numeroase analize. Analiza sa nu urmărește porțile celebre, cum ar fi Poarta infernului, opera lui Rodin, sau Poarta sărutului, opera lui Brâncuși. George Banu preferă porțile/ușile care ascund mistere cum ar fi poarta legii, păzită de către gardianul din opera lui Kafka, În fața legii. Perspectiva pe care o adoptă este una subiectivă, autorul mărturisind că „ușile sau porțile selectate nu sunt mute, ele mi se adresează mie, celui care le reperez, le privesc și încerc să înțeleg impactul lor asupra vieților noastre” (p. 23). Forma pe care i-o dă eseului său se înscrie în tematica mai generală a „diletanților atrași de arta lumii” (p. 24), cum ar fi Roland Barthes, Eugenio D`Ors sau Pascal Quignard. Ușa devine mai mult decât un simplu element de decor, autorul trasând raportul dintre ușă și fereastră, ușă și oameni, ușă și pictori. Ușa face parte din experiența cotidiană a tuturor, cu o simbolistică diferită în funcție de cultură, religie, țară, experiență personală. Analiza pe care o realizează George Banu prezintă mai ales perspectiva occidentală asupra ușii.
În pictură, ușa apare la Salvador Dali, Vilhelm Hammershøi, Pieter den Hooch, Edvard Munch etc. Există uși simbolice la Magritte, Matisse sau Hopper. Ușile devin o formă de comunicare a sentimentelor și a relațiilor dintre cei care le trec pragul, „uși ale nenorocirii, închise pentru totdeauna, porți de închisoare, porți ale recluziunii” sau, dimpotrivă, „porți ale prestigiului, celebrând victorii în războaie”, reprezentate în picturi oficiale și celebrând faptele eroice. Arta oferă posibilitatea sporirii semnificațiilor, iar autorul analizează tabloul lui Vincent Van Gogh „Intrarea în spitalul Saint Paul”, în care o ușă deschisă face trecerea și legătura dintre un spațiu al suferinței, spitalul, și libertatea spațiului exterior.
O abordare interesantă apare prin referire la vocabularul ușii și al porții și la impactul cultural al diferitelor expresii care conțin aceste cuvinte (în unele limbi, ușa și poarta sunt exprimate prin același cuvânt). Expresiile pot reda relațiile dintre participanți (consensuale sau conflictuale): a conduce până la ușă sau a-i arăta cuiva ușa, iar o relație se poate termina pe ușa din față sau pe ușa din dos. Uneori, ușa poate marca ascensiunea socială: a avea toate ușile deschise sau a-i trânti ușa-n nas. În general, ușile sunt legate de un anumit grad de intimitate, a asculta pe la uși sau a privi pe gaura cheii. Aceste reprezentări ale ușii îi pot justifica rolul privilegiat pe care îl ocupă și în decorul teatral.
Ușa face trecerea dinspre spațiul public spre cel privat, legându-se mai ales de intimitate, trecerea pragului făcând referire la stabilirea unei relații cu cel de dincolo de prag. Imaginea porții există și în imaginarul creștin. Poarta cea strâmtă apare în opoziție cu poarta cea largă în Evanghelia lui Matei, fiind o probă care trebuie trecută: „Și strâmtă este poarta, și îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (p. 61). George Banu leagă imaginea ușii de prezența femeii așa cum apare în numeorase picturi, cum ar fi Sora artistului a lui Adolph Mentzel sau Scrisoarea de dragoste a lui Vermeer. Ideea apare și în literatură la Flaubert, Balzac sau Stendhal. Pentru George Banu, „ușa în artă are vocație narativă sau simbolică, iar prezența ei constituie deja un scenariu în care se ancorează ipotezele noastre personale, plecând de la indicii disparate sau abia schițate în tablou” (p. 103). Un loc aparte îl ocupă picturile lui Vilhelm Hammershøi, prin ușile mereu deschise către camere goale și către protagoniști care întorc spatele privitorilor, ele devin forme de intrare într-un spațiu al reculegerii, devenind „ușă care acceptă voiajul în lumea dinăuntru și obturează accesul spre lumea din afară” (p. 111). Simbolistica ușilor este analizată și în picturile nordicilor sau la Edward Munch care creează picturi ca adevărate „reprezentări teatrale”. Volumul analizează ușile politice sau ușile închisorilor, ușile suprarealiste (la Magritte sau De Chirico), ușile întredeschise ale lui Dali. În operele moderne, ușile sunt forme de deschidere spre vid, aducând o lumină palidă ca în pânzele lui Antoni Taulé.
Călătoria pe care o propune George Banu deschide o ușă fascinantă, nu numai către analiza unui element din perspectiva mai multor arte, ci și pentru informațiile pe care le oferă. Cartea propune un dialog al artelor (pictură, literatură sau teatru), invitându-l pe cititor la o continuă (re)descoperire a semnificațiilor ușii. Scrisă sub forma unui eseu subiectiv, căruia nu îi lipsește însă precizia documentării, Ușa, o geografie intimă îi oferă cititorului o posibilitate de a admira și de a înțelege simbolistica elementelor cotidiene.