„Jocul de-a Kinderlandul sau când cei mici se joacă de-a cei mari. Moldova copiilor”

Alina ROINIȚĂ

Liliana Corobca, 2015, Kinderland, Iași, Polirom, 197 p.

În ultimii ani, am început să citesc mai mult literatură care, așa cum cred eu, își atinge cel mai important scop al său: sensibilizarea cititorului. Firește, din literatură învățăm strategii textuale, modalități creative de a face analogii, deslușim capacitatea metaforică a gândirii umane, pe scurt, înțelegem mai bine lumea înconjurătoare. Însă parcă nu pot socoti o carte de literatură ca fiind „bună” dacă aceasta nu schimbă ceva în mine. Așa cum nu pot socoti o carte de literatură „proastă”, deși nu mă atinge în niciun fel, fiindcă înțeleg că experiența și numeroasele circumstanțe îs diferite de la un cititor la altul și nu toți cititorii reacționează la aceiași stimuli. Însă, așa cum unele teorii ale receptării ne arată, există anumite universalii la care ne raportăm (bine-rău, bucurie-tristețe, viață-moarte etc.) și, prin intermediul lor, ce citim, ce ascultăm, ce vedem etc. au un impact semnificativ asupra noastră chiar și atunci când credem că nu e așa.

„Părinți plecați după bani lungi

Cartea Lilianei Corobca, Kinderland, este un roman învăluit în emoție. În stare. În senzație. În reacție. În adevăr. Și toate acestea nu au cum să nu se răsfrângă asupra cititorului. Romanul surprinde viața a trei frați dintr-un sat din Moldova – Cristina, Dan și Marcel –, care trăiesc singuri, fiindcă părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Fiind cea mai mare dintre frați, la numai doisprezece ani, Cristina ia rolul mamei în familie,  ocupându-se de toate treburile gospodărești, crescând porci și găini, gătind, făcând curat și, totodată, având grijă de frații ei mai mici, care merg la grădiniță. Și acest caz nu este unul singular în satul moldovenesc, ci mulți îs copiii care cresc singuri și învață să fie adulți când ar trebui să fie copii. De jocuri nici nu mai încape vorbă pentru Cristina și nici cu temele pentru școală nu stă prea bine, fiindcă nu are mereu timp să și le facă. Acesta este „adevărul” pe care unii dintre noi l-am gustat, alții l-au observat, alții doar în treacăt au auzit de el, iar alții poate nici atât. Și prin acest adevăr, cititorul își proiectează întreg romanul.

Kinderland este construit din secvențe cotidiene în care cel mai adesea se poate observa zbaterea Cristinei, care se încheie mereu cu un dor lung pentru lipsa părinților care sunt așteptați acasă. Într-un sat moldovenesc contrastant, cu familii destrămate, soți bețivi și agresivi, părinți care vin din străinătate să-și viziteze copiii o dată pe an, dar pe ici, pe colo și cu familii unite, cu oameni blânzi și empatici, copiii abandonați învață să supraviețuiască.

Modul în care Cristina se raportează la universul din jurul ei este copleșitor. Liliana Corobca construiește trăiri autentice, profunde, prin ochii Cristinei, care devine un personaj puternic în fața celorlalți, care reușește să aibă grijă de frații ei și să nu-și arate temerile în fața acestora, dar care nu duce lipsă de ele, deseori exprimându-și-le prin dacă erau părinții acasă, aceasta nu s-ar fi întâmplat.

„Poate simte că ne gândim toți la ea și ne sună

Întreg romanul este unul al momentelor-cheie, fiindcă toate secvențele sunt elemente-cheie ale unor trăiri intense, multe dintre ele de o cruzime năucitoare. Și atunci când treburile de adulți sunt făcute de copii, dar prin perspectiva copiilor, și atunci când copiii încearcă să se consoleze și să înțeleagă că părinții lor sunt plecați să lucreze în străinătate pentru a le trimite lor bani, jucării și dulciuri, și atunci când se îmbolnăvesc și se tratează singuri, și atunci când se confruntă cu situații noi și nu știu cum să le abordeze, și chiar și atunci când, câteodată, se gândesc, învinovățindu-se, că dacă ar muri bunica, părinții s-ar întoarce acasă … iar aceasta fiindcă așa au auzit ei, că părinții lor nu o să mai vină vara următoare din Italia ca să nu cheltuiască bani de două ori și o să aștepte să moară bunica.

Totodată, fondul social al romanului este destul de cuprinzător, Liliana Corobca presărând nu doar detalii ale vieții de familie și ale migrației, ci și ale societății per se, arătând multe dintre hibele școlii și ale sistemului de învățământ, precum și ale relațiilor interumane care se construiesc în sat, între localnici ori între localnici și autorități, ale modului în care este percepută lumea de dincolo de satul moldovenesc etc.

„Jocul de-a Kinderlandul sau când cei mici se joacă de-a cei mari”  și „Moldova copiilor” îs două dintre formulele care m-au marcat profund. Ar mai fi și „Construim un viitor luminos pentru copiii noștri în Spania, Italia, Rusia” și nenumărate altele. Și, desigur, finalul romanului, care mi-a lăsat un gust de neputință așa cum îs convinsă că va lăsa multora: „Bunica a murit ieri dimineață… Plâng și nici nu știu dacă de jale din cauza bunicii sau de bucurie că, în sfârșit, mama și tata vor veni acasă”.

O carte care se citește pe nerăsuflate, dar cu oftaturi adânci. O carte care nu are cum să nu schimbe ceva în natura umană, o carte a copiilor săraci și abandonați, o carte ce poate fi luată drept un strigăt de ajutor. O carte ce, odată citită, va trezi un răcnet în fiecare dintre noi.

Cartea poate fi comandată aici: Libris

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.