consemnat de Alina ROINIȚĂ
Din Franța în România. Și între cele două, poate câteva opriri prin Irlanda ori Liban. Cam așa ne putem gândi la Grégory Rateau, scriitorul francez care hoinărește prin România de ceva vreme și care nu ezită să ne arate ceea ce noi înșine am uitat să vedem. Așa că l-am contactat și i-am adresat câteva întrebări, fără prea multe generalizări.
Cartea dumneavoastră, Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez, hoinărește de mai bine de un an prin România. Ce păreri, emoții, stări ați adunat în tot acest timp?
În timpul diferitelor evenimente la care am participat, am cunoscut mulți oameni care au fost foarte entuziasmați de această carte. Și presa a primit cartea cu multă deschidere. Trebuie să menționez că scriitorul Jean-Jacques Rousseau m-a inspirat în scrierile mele, acesta este o declarație de dragoste pentru teritoriul copilăriei. Simt că, astfel, românii au redescoperit percepții despre propria țară pe care le-au uitat uneori.
Ați menționat în multe interviuri motivul pentru care ați ales România. Dar mergând mai departe, de ce-i place călătorului autentic să se întoarcă la originile naturii, la simplitate, în rural, renunțând la confortul urbanistic? Mai poate omul care a cunoscut confortul să trăiască fără el pe o perioadă lungă?
Este necesar să fugi de un anumit confort, să renunți la el în mod voluntar pentru o vreme, pentru a încerca să te regăsești. Și pentru a percepe din nou esența lucrurilor, a ființelor și pentru a te reconecta cu senzațiile lor, pentru a nu mai fi parazitat de vacarmul cotidian. Trăim cu toții în aceeași paradigmă, în aceeași dorință globală de a fi, într-un final, validați în mediul online de un număr cât mai mare de persoane. Este o pierdere de timp incredibilă. Trebuie să începi să trăiești pentru tine și, pe parcurs, vei întâlni oameni care îți împărtășesc convingerile.
Găsiți o anumită formă de intimitate în călătorie? Cum te poate ajuta să te descoperi și redescoperi din perspectiva dumnevoastră? Găsiți aceeași intimitate și în scris?
Călătoria este un pericol, la fel ca scrisul, mergem înainte punând un picior în fața celuilalt, așa cum punem și cuvintele. Nu știm întotdeauna ce vom găsi, așa că riscăm să ne expunem: să fim supuși judecății altora pentru ce am scris, de exemplu, și să ieșim din zona noastră de confort, deschizându-ne ușa larg spre neprevăzut, în timpul călătoriei.
Care a fost cea mai mare diferență între ce credeați că veți găsi și ce ați găsit de fapt într-o călătorie, într-un loc anume?
Uneori căutăm o aventură, o formă de exotism, dar găsim altceva și trebuie să îmblânzim din nou viața de zi cu zi. A trăi departe de casă ne obligă să înfruntăm următoarea realitate tristă: nu ne schimbăm neapărat, ci doar avem parte de experiențe revelatoare față de propria persoană.
Cum abordați și explorați emoțional realitățile mai sensibile ale societății, sărăcia, de pildă, față de realitățile mai fastuoase, extravagante?
Voi vorbi puțin mai specific despre experiența mea aici, deoarece locuiesc în România de 5 ani de acum. De îndată ce am ajuns, am călătorit mult prin țară, încercând să rămân cât mai rațional posibil. De asemenea, a trebuit să iau totul începând de la zero, nu aveam un loc de muncă aici și aveam puține perspective profesionale. Lucrând în birouri înainte, m-am confruntat cu aceeași realitate ca și românii și cred că acest aspect m-a apropiat de ei. Au trecut 3 ani de când conduc un ziar francez despre România, LePetitJournal.com București, iar meseria mea de jurnalist constă tocmai în descrierea zilnică a acestei realități, fără a o judeca, dar și în promovarea celor care încearcă să schimbe lucrurile.
Până unde merge admirația pentru un scriitor? Dat fiind că ați venit în România, pe urmele lui Panait Istrati și purtați o pălărie în semn de admirație pentru Jack London?
Îmi place mult Jack London, i-am re-recitit capodopera, Martin Eden, de vreo 15 ori. Pălăria / bereta este anecdotică, am purtat mereu una, arată un pic de timiditate, simt că accesoriile mă protejează. Modul în care un individ își dezvoltă admirația față de alte persoane joacă un rol important în construcția sa. Îți poți schimba radical viața pentru a fi ca personajul dintr-un roman sau pentru a deveni cineva mai bun ca să trăiești la înălțimea unei persoane pe care o admiri. Istrati, la fel ca mulți alții, mi-a arătat că trebuie să fii pregătit să dai totul pentru a-ți îndeplini visurile, sinceritatea și simțul prieteniei fiind cele mai frumoase valori transmise de acest „hoinar ceresc”.
Cum vedeți provocarea de a trăi de pe o zi pe alta, fără vreo certitudine cu privire la viitor? Îi poate aceasta provoaca călătorului și un fel de anxietate? N-are nevoie călătorul și de o siguranță a traiului, a cunoașterii, a visului?
Nu prea pot vorbi în locul „călătorilor”. În ceea ce mă privește, am decis să mă stabilesc aici, în România, pentru a scrie și pentru a-mi dezvolta munca în mass-media. Am anxietăți ca toți ceilalți, dar am norocul să le pot materializa scriind, așa cum tocmai am făcut cu ultimul meu roman, „Noir de soleil” (publicat de Maurice Nadeau).
Care sunt cele mai mari primejdii care pot apărea în drumul călătorului? Dar al scriitorului?
Pentru călător, plictiseala sau o problemă de sănătate. Pentru scriitor, îmi imaginez că mediocritatea și indiferența generală.
Dintre tradițiile întâlnite în România, aveți una preferată? Trebuie să recunosc că pasajul referitor la obiceiul tăierii porcului a fost un adevărat deliciu pentru cititorul din mine.
Mulțumesc, da, porcul a fost excelent (râde). Ceea ce îmi place sunt și marile adunări religioase de Paști, momentele petrecute cu prietenii în sat, care sunt ca o a doua familie. Dar, de asemenea, și acest faimos „dans al ursului” despre care nu vorbesc în carte, dar pe care am avut timp să-l descopăr, scriind articole despre el.
Vă simțiți atașat și de alți scriitori români care s-au aflat în exil în Franța, cum ar fi Eugen Ionescu, Emil Cioran, Mircea Eliade ș.a.?
Îmi plac foarte mult intelectualii / autorii pe care i-ați citat, am lucrat la scrisorile lui Cioran confiscate de Securitate și, de asemenea, l-am citit foarte mult în adolescență. Sincer să fiu, scriitorul român pe care îl venerez astăzi este Mircea Cărtărescu, un maestru, un model de urmat pentru că merge foarte departe. Respect imens pentru acest artist genial. România, românii au atât de multe de oferit …
Sursă foto: Grégory RATEAU
Sursă foto: Florin DORU
Versiunea în engleză a acestui interviu poate fi citită aici.