Nostalgie și seducție în vocea narativă a lui Horia Corcheș

Alina ROINIȚĂ

Horia Corcheș, 2022, O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă, Iași, Polirom, 224 p.

 

Recenta carte a lui Horia Corcheș, O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă, apărută anul acesta la editura Polirom, este o lectură surprinzătoare, emoționantă, touché dacă ar fi să rezumăm chiar mai bine –, care ne transpune prin diverse scenarii societale și intrigante, într-o serie de povestiri ce se desfășoară din anii ’80 încoace.

Prima parte a cărții, Camera de urgență, cuprinde mai multe istorisiri ce sunt relatate din perspectiva copilului. În aceste retrospecții afective în copilăria anilor ’80 și ’90, sunt deseori inserate intruziuni ale adultului, dintr-o perspectivă foarte puțin sesizabilă uneori. Într-o notă afectivă, este descrisă percepția copilului care asistă la momente neîndurătoare ale vieții, despre care noi, adulții, puține știm și mai puține vorbim. Agonia sau moartea bunicilor este unul dintre aceste scenarii, iar prezența copilului la un asemenea moment nu poate să nu aibă un impact destul de mare, care poate lăsa în urmă o traumă. Ideea de retrospectivă nostalgică pe care o construiește autorul lasă să se întrevadă urmele dureroase pe care le lasă cineva dispărut celor din jur, în special unui copil. Pe parcursul lecturii însă, cititorul se mai poate relaxa prin glumele ori ironiile fine – care-s mai degrabă specifice adultului decât copilului –, dacă le sesizează, fiindcă sunt introduse de autor cu mult tact.

„Nu știam însă atunci că e nedrept ca un copil să învețe despre cruzime, că e nedrept să învețe despre moarte înainte de a pricepe viața […].”

Aceste momente devin și mai tranșante emoțional când apare adresarea către tată din partea unui copil lipsit de acesta, către figura parentală care este parte a conștiinței copilului, în câteva pagini de reproș, fiindcă tatăl nu a reușit să îi explice copilului adevărul unei realități crude.

Și astfel, dintr-o perspectivă retrospectivă a neputinței, copilul din prima parte a cărții sare în cu totul alte haine în cea de-a doua parte a cărții, Camere goale, unde ne vom izbi de o serie de povestiri bazate pe întâmplări cotidiene, multe dintre ele din zilele noastre, chiar din pandemie, care sunt prezentate cu foarte multă atenție și precizie. Din când în când, reapare și aici lipsa unei figuri parentale ilustrate din aceeași perspectivă apăsătoare:

„Se oprește în fața oglinzii mari de lângă ușă. Pentru o fracțiune de secundă, în luciul ei o vede pe mama cum îl șterge cu prosopul după baie și-i zâmbește, ciufulindu-i părul lung și blond.”

E un moment rar acela în care întâlnești un autor care să surprindă detaliile unor întâmplări la un nivel așa de profund, despicând firul în patru, opt, doișpe. Sunt mai cu seamă de remarcat unele situații în care sunt plasate diverse personaje masculine, care observă îndeaproape trăsăturile feminității și pe care le plasează în fantezii subtile, ușor erotice, care redau în fapt cotidianul nostru, fie că ne raportăm la locul de muncă, la o plimbare în urban ori în rural:

„O privește tăcut, știe că probabil e ultima șansă, că e ultima dată când i-ar putea atinge pielea, trecându-și degetele peste ea de-a lungul coloanei, dinspre fesele bombate, trăiește amintirea concretă a senzației în buricele degetelor care ar urca în sus, spre ceafă, și s-ar opri o clipă, s-ar abate pe tors, ar desena conturul tatuajului pe care îl are în stânga, sub braț, crochiul unui munte stilizat, asemeni unei ecografii.

Cartea nu este lipsită astfel de o notă mai intriganto-seductivă, prin care personajele, atent construite de autor și uneori chiar critic, își arată deseori colții instinctului. De altfel, trebuie punctată și umoristica fină a unor povestiri din partea a doua a cărții, fiindcă deseori trece cititorul prin tot felul de stări, crispându-l sau încurajându-l prin glume inteligente – în special în povestirile dinspre final.

O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă, de Horia Corcheș, este o carte care te poartă prin evenimentele cotidiene, te răscolește, te plasează într-un trecut nu de mult îndepărtat și apoi te aruncă într-un prezent haotic, al cititorului, cu oameni prinși în problemele lor zilnice și apăsați emoțional de fiecare dintre acestea într-un fel sau altul. Trecerea de la o povestire la alta își menține sensibilitatea, pe care o transformă, într-un mod cât se poate de compact, în trăiri intens proiectate și, din ce în ce mai mult, asupra cititorului. Vă invităm la o lectură cât se poate de plăcută!

Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.