Cova da Moura, „o favelă” a Europei

Alina ROINIȚĂ

O excursie în Lisabona te poate pune în fața unor necunoscute. Orașul în sine este un freamăt, indiferent de ce zi a săptămânii este și indiferent de cartier, de la străzile arhipline din Bairro Alto la cele destul de pline din Santa Cruz. Astfel, poți experimenta mâncăruri savuroase, patiserii excepționale, o plimbare cu funicularul, o alta cu trenul spre Cristo Rei etc.

Însă toate aceste experiențe pot fi frumos completate cu o vizită ceva mai neobișnuită, într-un cartier din afara Lisabonei, în Cova da Moura.  Am mers acolo alături de un localnic, care ne-a povestit din interior cum își trăiesc viața aproximativ 6000 de persoane, majoritatea venită din Republica Capul Verde.

Cartierul, construit ilegal și cu mari probleme juridice (terenul aparține unui proprietar privat, casele aparțin legal actualilor locuitori, Primăria nu poate interveni în privința terenului aferent etc.), este un mozaic al culturii africane.

Republica Capul Verde a fost colonizată de portughezi încă de prin secolul al XV-lea. Nu de mult timp, în 1975, și-a căpătat independența. Atunci a urmat o migrare masivă spre Portugalia, iar unii dintre ei au început să construiască locuințe în Cova da Moura. În timp, aici au ajuns să trăiască astăzi câteva sute de familii, cu o majoritate covârșitoare de tineri sub 20 de ani.

 

Cum a decurs vizita?

Unul dintre persoanele din grupul nostru l-a contactat pe un tânăr care se ocupa cu ghidarea turiștilor care vin acolo, pe nume Pablo (numele nu este real). Ce-i drept, nu prea vin turiști, cartierul mai este cunoscut chiar sub denumirea de favelă a Europei și poate din exterior nu pare prea prietenos. Grupul nostru a avut noroc de niște organizații nonguvernamentale cu care colaborează niște prieteni din Lisabona.

Pablo ne-a povestit despre familia lui, despre cum părinții lui s-au refugiat aici, despre faptul că are act de identitate emis de Republica Capul Verde, deși el nu a fost niciodată acolo etc. Acum, el are 6 copii. A petrecut câțiva ani în închisoare în urmă cu vreo 15 ani. Era tânăr și a fost vorba de o luptă pentru supraviețuire. Acum își dorește ca ai lui copii să nu ajungă acolo, fiindcă ei au tot ce le trebuie – adică să mănânce, să se îmbrace. E suficient.  Însă cu mențiunea că “it is difficult to make money, no jobs, no studies, but our mental health is important as well…these new generations fight each other even if they do not know each other in real life”.

Plimbându-ne pe străduțele din Cova de Moura, am observat un stil de viață unitar, cu mici afaceri africane tratate ca un bun comun, existând un grad ridicat de încredere între cei de acolo. Străzi destul de curate, case colorate, ziduri pline de grafitti. Copiii și adulții laolaltă merg la activități socio-educaționale ținute nu mai puțin de vreo 10-12 organizații nonguvernamentale acolo pentru a-i sprijini, dar și pentru a menține o conduită anume. Nu știu unde am mai văzut atâta implicare într-o comunitate atât de mică. Firește, nu trebuie să portretizăm totul în bine, există o serie de probleme și acum, un grad ridicat de infracționalitate, totodată nu-mi imaginez ce ar fi fără aceste asociații, care îs acolo să ajute o comunitate din ce în ce mai mare.  

În Cova da Moura, am simțit că orice favelă poate căpăta o viață decentă. Iar o strânsă legătură între autorități și organizațiile nonguvernamentale ne arată că se poate atinge acest obiectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.