Un drum spre acceptare: Lavinica Mitu, „Bărbatul fără cap”

Alina ROINIȚĂ

Lavinica Mitu, 2022, „Bărbatul fără cap”, Iași, Polirom, 179 p.

Cartea de debut a Lavinicăi Mitu, „Bărbatul fără cap”, publicată anul acesta la editura Polirom, este, așa cum a zis Bogdan-Alexandru Stănescu, un câștig pentru literatura română contemporană. Surprinzătoare, profundă, tensionată, tranșant de emoțională, „Bărbatul fără cap” este o lectură ce îmbină perspectiva copilului prins într-un trecut tulburător cu poziția adultului care caută să-și găsească locul în acest trecut, cu toate urmările sale.

„Bărbatul fără cap” este o carte despre familie. O familie destrămată sau nefuncțională, cum ar zice unii, însă, cu precădere, este despre o familie în care părinții lasă amprente adânci în sufletul copilului nu doar atunci când sunt prezenți, ci și atunci când sunt absenți din viața lor. Așa crește fetița din „Bărbatul fără cap”, în sânul unei familii în care tatăl își găsește tot felul de îndeletniciri mai puțin legate de familie până când dispare în totalitate din viața ei, pe când aceasta are zece ani. Și tot așa, în lipsa tatălui, nici mama nu este prea mult înrădăcinată în viața copilului ei, uitând de gingășia și afecțiunea de care un copil are nevoie. Cu toate acestea, mama este văzută „ca fiind cea mai elegantă și mai frumoasă femeie din Slatina”, deși la sfârșitul caietului de română rămân enumerate „celelalte mame”, rudele, vecinele, care-și găsesc sens în viața copilului.

Poveștile din carte strâng laolaltă o durere emoțională care curge din ce în ce mai mult până când, la final, se răsuflă. Tatăl consumă abuziv alcool și umblă după alte femei, iar după destrămarea căsniciei, el rămâne o umbră sau, mai degrabă, o dorință ce este așteptată să fie împlinită de fiecare dată când trenul staționează în gara din Pitești:

Ce faci, tati? M-ai sunat? Eram în curte.
Îi recunosc vocea guturală de fumător abia trezit din somn.
Suntem în gară aici, mai stăm câteva minute. Poți să vii? Și știu exact ce-mi va spune, deși mă încăpățânez să încerc pentru a nu știu câta oară să cred că de data asta va fi altfel.
N-am bani, tati. Și îi spun că nu îmi trebuie bani, că nu de-aia l-am sunat, vreau doar să îl văd. Nu pot, tati, că nu am mașină, mi s-a stricat săptămâna trecută. Nu poți să iei un taxi? insist eu. N-am cum. Nu-s bani, tati, înțelege, habar n-ai ce amărât sunt, a trebuit să mă împrumut de pâine și țigări, cu ce să fac bani dacă m-a lăsat mașina. Las că mai vii tu. (p. 152).

Pe parcursul a douăzeci și unu de capitole, sunt puse laolaltă de autoare nenumărate episoade descrise din perspectiva copilului, uneori mai inocente, alteori mai mature, însă mereu extrem de sensibile și tranșante deopotrivă, pe care le-am trăit sau de care am auzit cu toții la un moment dat. De data aceasta însă, poveștile sunt mai grăitoare ca niciodată, mișcă tot ce e în jur și sapă adânc în conștiința cititorului. Copilul crește din și prin reacțiile adulților din jurul său, pe care îi vede ca modele de viață. Aceste traume familiale nasc anxietate, teamă, sfială, care vor trăi în acest copil până la maturitate și care îi vor pune multe piedici în diferite contexte de viață, de modul de relaționare cu cei din jur la modul de a se privi pe sine însăși.

Lavinica Mitu scrie cu o forță pătrunzătoare: scrie emoțional, scrie tranșant, scrie cumpănit. Cartea surprinde numeroase momente din copilărie care pot părea familiare oricăruia dintre noi, iar screeningul acesta emoțional descris prin zbaterea unei fetițe este, în fapt, un drum al regăsirii.

„Bărbatul fără cap” este un tată absent, atât emoțional, cât și fizic din viața copilului. Este, totodată, un tată conturat cel mai mult prin intermediul mamei și al rudelor din jurul copilului. Este un tată care a abandonat. Este o mamă care a reacționat la limitele emoționale. Este o mamă care deseori este ruptă afectiv de copilul său. Este o carte despre o familie in extenso, despre problemele celor din jur, cu precădere ale femeilor – care deseori se găsesc în situații traumatizante. Este o carte unde i se dă loc durerii emoționale să crească, să se regăsească, să se adune. Este o carte in crescendo despre devenirea unui copil într-un context care i-a fost dat, despre urmările trecutului și, cel mai important, este o carte despre regăsirea adultului în acel trecut. Indiferent ce a căutat, împăcarea cu sinele, iertarea, acceptarea, resemnarea.

 

Cartea poate fi comandată aici: Editura Polirom

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *