Corina HAGIU
Veronica Micle, o victimă a istoriei, Editura Neverland, 2021, București, 206 p.
Nu, nu ar fi putut exista Veronica Micle fără Eminul ei iubit, nici această carte care își anunță cititorul încă din titlu despre acest aspect, nefiind, de fapt, despre ea, ci, încet-încet, ajungând să fie acaparată de Luceafărul mult iubit, adorat, neînțeles, dar plin de pasiune – Eminescu, așa cum s-a întâmplat și-n realitate.
La început, pare că Dan S. Boerescu i-ar dedica această carte Veronicăi, fiindcă începe prin a-i prezenta întreg contextul de viață: un scurt arbore genealogic, copilăria, căsătoria, toate până să-l întâlnească pe Eminescu; până atunci cartea se concentrează asupra ei. Însă, apoi, Veronica trece în umbra Luceafărului poeziei românești, fiind iubita și martora, totodată, îndrăgostita și sprijinul, muza și antiteza propriei existențe. Întrebarea pe care mi-o adresez este cum ar fi putut exista ea fără el? Ar fi fost reprezentativă în aceeași măsură? În același timp, ar fi mai fost el poetul național care a lăsat în urmă o imensă capodoperă literară în spiritul romanticismului dacă n-ar fi întâlnit-o pe ea? Cel mai probabil, da. Însă patosul din unele texte probabil n-ar fi mai fost același.
Relatările din carte se fac adesea din perspectiva adevărului istoric, prin intermediul investigațiilor presei, al documentelor și al mărturiilor vremii, precum și al scrisorilor celor doi. În acest context, Dan S. Boerescu prezintă, pe parcursul celor 206 pagini, istoria Veronicăi de la naștere până la trecerea în eternitate, precum și scurtele portrete ale oamenilor cu care a luat contact, dintre acestea cel mai detaliat fiind portretul lui Mihai Eminescu, care, așa cum spuneam, ajunge să treacă în prim-plan în firul investigațiilor și al informațiilor oferite.
Veronica Micle, o victimă a istoriei face parte din seria Femei fascinante din România, având ca subtitlu docu-drame şi mituri urbane controversate, însoțite de consemnări din presă și din alte surse legate de povestea unei femei unice, astfel spus, autorul ne anunță încă de la început de sursa informațiilor și ne atenționează de veridicitatea faptelor, care ar putea fi doar povești, nu și întâmplări reale. Cartea este împărțită în douăsprezece capitole, începând cu Veronica/Bălăuca, o victimă a istoriei, a oamenilor… și a lui Eminescu, continuând cu De la Ana Câmpan la Veronica Micle: căsătoria (…), Procesul lui Maiorescu, acuzat de hărțuire sexuală, Întâlnirea cu Eminescu, Relația cu Caragiale, Sfârșitul lui Eminescu, Sinuciderea, și terminându-se cu epistolele și poemele lui Eminescu pentru Veronica, iar în final ecourile stângace de romanță și poemele Veronicăi.
Plecând de la ideea contemporanilor, care nu au avut o percepție favorabilă asupra iubitei lui Eminescu, citez începuturile controverselor așa cum sunt consemnate de scriitor: „rădăcinile problemei țin și de faptul că, măritată la o vârstă fragedă cu un profesor bătrân, Veronica l-a înfuriat pe mentorul lui Eminescu, Titu Maiorescu, atunci când a depus mărturie împotriva acestuia într-un proces de hărțuire sexuală într-o școală” (p. 7-8), de aici reieșind un posibil motiv pentru care Titu Maiorescu se plasa împotriva relației lui Eminescu cu Veronica. Urmând firul întâmplărilor, aflăm momentul întâlnirii celor doi și, ușor-ușor, modul în care s-au apropiat. Fiind căsătorită de tânără cu un profesor în vârstă, Veronica l-a cunoscut pe Eminescu prin intermediul acestuia, apropierea urmând să aibă loc prin frecventarea seratelor literare organizate de Veronica, la care participa și Eminescu. Rămasă văduvă, Veronica a dorit căsătoria cu poetul, dorință care reiese inclusiv din scrisorile celor doi, dar care nu i-a fost îndeplinită, motivul invocat fiind că Eminescu se credea prea sărac pentru a se căsători.
Pe parcursul cărții, scriitorul subliniază cu acuratețe emoțiile, sentimentele, trăirile Veronicăi, atât în momentele fericite, cât și în cele de tristețe, disperare, gelozie, sentimente date de distanța dintre cei doi îndrăgostiți, de incertitudini, de grija pentru boală și, în final, de dispariția iubitului, sentimente care au copleșit-o și i-au adus sfârșitul vieții prin sinucidere.
În povestea celor doi îndrăgostiți, sunt amintiți și prieteni apropiați sau oameni care au avut o anumită influență asupra vieții celor doi. Pe lângă Titu Maiorescu, autorul îl amintește și pe Ion Luca Caragiale. Cu cel din urmă este prezentată relația de prietenie urmată de ruptura cauzată de „simpatia” și schimbul de scrisori dintre Caragiale și Veronica. Fiind o carte de tip biografie, Dan S. Boerescu nu ezită să prezinte animozitățile dintre Eminescu și Caragiale care au luat naștere din cauza Veronicăi, precum și presupusele simpatii ale poetului și poeziile dedicate altor femei adorate decât Veronica.
Deși întreaga relatare pare a fi despre Veronica, aceasta se situează în umbra marelui poet, astfel că, pe parcursul cărții, rămâne impresia că Veronica este o licărire în plan secundar: în relatările despre îmbolnăvirea lui Eminescu, tratamentele urmate la sanatoriu, revenirile, creația, viața publicistică etc.
Cartea de față este, în schimb, un martor al emoțiilor, al trăirilor și al iubirii celor doi îndrăgostiți, Eminescu și Veronica, dar, mai presus de toate, este martorul iubitei devenite muză, care-și trăiește dragostea în fericire și tristețe, în așteptare și speranță, o dragoste care tinde a se ridica deasupra a ceea ce este omenesc. Vă încurajez să o citiți cu mult patos!
Cartea poate fi comandată aici: Libris