de Beniamin B.
Înainte de prima vizită în Armenia, am căutat puțin originea glumelor cu Radio Erevan, populare în perioada post-decembristă, dar odată ajuns la fața locului nu am reușit să găsesc niciun corespondent concret. Poziționat într-un punct nevralgic al istoriei europene și mondiale, orașul Erevan propune călătorului atracții nu foarte numeroase, dar profund marcate de o istorie care a trasat direcții decisive pentru existența armenilor. Unul dintre edificiile care negreșit trebuie vizitat este Muzeul Matenadaran, poziționat aproape de zona centrală a orașului, fiind singurul muzeu dedicat manuscriselor vechi din Europa și regiunea Caucaz.
Asemenea Armeniei și armenilor, Muzeul Matenadaran urmează un periplu marcat de momente complicate, întrucât existența unui prim depozit al manuscriseor antice este consemnată în secolul al V-lea, în incinta mănăstirii Enchmiandzin de lângă Erevan (construită în jurul anului 303), unde și-au găsit protecție documente în limbile greacă și armeană. Iureșul invaziilor din Evul Mediu nu a ocolit Armenia, iar năvălirile turco-mongole și-au pus amprenta asupra patrimoniului scriptic prezervat de armeni, selgiucizii fiind indicați drept responsabili pentru arderea unui volum impresionant de manuscrise în limba armeană. Privind în perioada mai recentă, odată cu exercitarea influenței regionale a Imperiului Rus și, ulterior, prin confiscarea de către bolșevici a manuscriselor existente la Enchmiandzin, patrimoniul inițial al muzeului a fost mutat la Moscova și returnat definitv statului armean în anul 1939. Pe fondul stabilității politice și militare din regiune furnizate de URSS, dar într-un context social însângerat și umbrit de genocidul armean, anul 1959 aduce cadrul propice pentru înființarea Institutului Matenadaran.
Un număr mare de muzee propune vizitatorilor manuscrise ale unor cărți, documente sau scrisori, având fiecare o istorie și o semnificație aparte, dar fără a epuiza un anumit subiect. Muzeul Matenadaran se poziționează puțin diferit, în sensul în care oferă o experiență de cunoaștere exhaustivă, majoritatea exponatelor gravitând în jurul temelor de interes pentru poporul armean. Încercarea de a cunoaște în profunzime emoția și dezideratele acestui popor este mult facilitată de varietatea colecțiilor propuse: istorie, filosofie, gramatică și limbi, drept, geografie și medicină. La acestea se adaugă o încântătoare selecție de lucrări religioase, multe dintre acestea având ilustrații prin care transpare naturalețe și profunzime dogmatică.
Peste 100.000 de obiecte de inventar formează un veritabil caleidoscop de istorie, tradiție și cultură al armenilor cu o valoare inestimabilă pentru patrimoniul mondial, UNESCO fiind implicată în conservarea și realizarea de versiuni digitale ale manuscriselor. Mereu ancorați în crearea propriei istorii, sute de armeni din țară și din diaspora au contribuit cu lucrări datând chiar din secolul al XIII-lea, validând calitatea actului de conservare. Intrarea în muzeu este dominată de statuia lui Mesrop Mashtots, cel care a dat formă scrisă limbii armene în jurul anului 400. Tot în zona de intrare sunt gravate caracterele acestei limbi, probabil pentru a-i „avertiza” pe vizitatori cu privire la sacralitatea și misterele pe care le ascund manuscrisele din interior. De altfel, rolul armenilor în evoluția spațiului european și asiatic a fost unul de mare importanță, dar puțin expus publicului larg, un exemplu edificator fiind faptul că Armenia este primul stat care a adoptat creștinismul drept religie de stat în anul 301 prin contribuția Sfântului Grigor Iluminatorul.
Limba armeană este actorul principal al muzeului, majoritatea exponatelor evidențiind evoluția acesteia prin lucrări ce datează din secolul al X-lea și până la scrisori-document din timpul genocidului de acum 100 de ani. Printre exponatele de vază regăsim Cântarea lui Lazăr scrisă pe pergament în anul 887, Predicile din Muș – cel mai mare manuscris din muzeu care conține peste 600 de piei de vițel –, dar și Cântarea Mănăstirii Echmiadzin din anul 989. De altfel, unul dintre pilonii care definește esența panarmenismului face trimitere la religie și dogmă originară. Pe lângă declararea creștinismului ca religie de stat, Biserica Apostolească Armeană s-a profilat ca biserică independentă față de biserica creștină unificată în anul 506, după Conciliul de la Calcedon din anul 451, făcând parte, la acest moment, din comunitatea bisericilor ortodoxe orientale. Dovadă a legăturii indisolubile dintre religie și unitate națională stă și perpetuarea lăcașului de la Enchmiandzin drept epicentru administrativ pentru Biserica Apostolică Armeană, toate acestea găsindu-și multiple dovezi în exponatele muzeului. Ca fapt divers, întreaga țară este o veritabilă ilustrare a importanței avute de religie în perpetuarea identității naționale, întâlnind mănăstiri splendide și cu istorii de nereplicat: Tatev, Khor Vrap, Goshavank, Geghard, Hagharzin, Noravank. Dar armenii au o legătură și mai profundă cu divinitatea, puțin cunoscută publicului larg, explicând astfel preocuparea și minuțiozitatea investite în manuscrisele religioase. Muntele Ararat, cel unde Arca lui Noe s-a oprit din derivă și de unde acesta a trimis porumbei în căutarea uscatului, este unul dintre simbolurile naționale ale Armeniei, chiar dacă în prezent se află în Turcia, dincolo de graniță. Dar cum explicați că, în cadrul procesiunii dedicate luminii sfinte de la Biserica Sfântului Mormânt, odată cu patriarhul Ierusalimului se alătură în rugăciune patriarhul armean? Profunzimea acestor detalii ne este străină și, transpunându-le în manuscrise elaborate într-o limbă inaccesibilă altor populații, probabil că acest popor a căutat ca filonul care îi menține vitalitatea să rămână nealterat și interzis profanilor.
Muzeul propune o colecție consistentă de manuscrise în alte limbi, preponderent în rusă și persană. O secțiune aparte a muzeului expune episodul genocidului armean de acum aproape un secol: imagini și scrisori ce creionează un tablou mult prea sumbru pentru ce ar fi trebuit să însemne evoluția civilizației la început de secol XX. Cu peste un milion de victime și cu vaste teritorii pierdute, poporul armean prospectează în prezent direcțiile spre care se îndreaptă, imaginile și scrisorile din muzeu ilustrând o dramă națională imposibil de cuprins cu mintea de cătrea alte țări. Subiectul este unul mult prea vast pentru a fi abordat în acest articol, iscând conflicte diplomatice și culturale suficient de aprinse pentru a cauza întreruperea relațiilor dintre Turcia și Armenia.
Vizitarea Muzeului Matenadaran nu trebuie scoasă din contextul în care locuiește. În momentul în care vizitatorul se familiarizează cu evenimentele prin care a fost purtat poporul armean și cu rolul jucat de această regiune în definirea orientării religioase a Europei, fiecare manuscris devine un element de reflecție. Fără a emite pretenția unui muzeu de talie mondială, Matenadaran propune o colecție de manuscrise demne de a sta alături de alte documente cu valoare inestimabilă pentru înțelegerea actualei societăți occidentale.
sursă foto: Beniamin B.