Beniamin B.
Distanța dintre insulele care compun arhipelagul Insulelor Canare este relativ redusă, cel mai la îndemână și plăcut mijloc de transport între acestea fiind feribotul. Cu un relief foarte variat, un mix de naționalități greu de cuprins pe o singură hartă, climat relativ stabil și peisaje de o diversitate incredibilă, fiecare dintre aceste insule ascunde o salbă de locuri splendide și puțin încărcate de turiști. Un itinerariu de o varietate atât de ridicată, încât călătorii încep să-și reconsidere în mod real durata sejurului. În mod cert, fiecare dintre aceste locuri merită un testimonial aparte, motiv pentru care mă voi opri la una dintre cele mai frumoase surprize oferite de Gran Canaria, orașul-port Agaete.
În funcție de direcție, Agaete poate fi accesată cu feribotul dinspre Tenerife sau cu un autobuz din direcția Las Palmas de Gran Canaria – aproximativ o oră. În cea din urmă variantă, destinația Agaete oferă călătorului curios de peisaje oceanice atât de multe tentații pe parcurs, încât devin aproape obligatorii scurte opriri pentru a gusta din agitația micului orășel Galdar sau din plajele pline de terase ale stațiunii El Puertillo. Oprirea în Galdar se încadrează în lista de must see din simplul motiv că aici regăsim unele dintre puținele vestigii originale ale guanșilor, populația băștinașă a arhipelagului canarian, mai exact o peșteră cu picturi datând din perioada secolului al VI-lea, până mai recent, în secolul al XIII-lea. Guanșii, neavând tactici și armament suficient de adaptat unei campanii de apărare susținute, nu au supraviețuit invaziei castiliene de la începutul secolului al XV-lea.
Întâmpinat de nori stratificați și cerul amurg-violet, orașul Agaete se deschide călătorului cu o puzderie de clădiri de un alb imaculat în care se reflectă crepuscular unul dintre cele mai frumoase apusuri care mi-au fost date să văd. Specific micilor așezări mediteraneene, Agaete urmează fidel linia micro-planificării urbane care îmbină terasele, pavajul, trotuarele înguste sau inexistente, rigole care flanchează pereți albi sau albaștri ce găzduiesc geamuri sau cutii poștale atent selectate din basmele iberice, ghivece atârnate jovial și plăcuțe de faianță înflorate sau cu motive marine. Albul proaspăt, Albul mediteraneean, Albul nesățios de curat al orășelelor din Canare îl are și micul Agaete. Bucătării deschise pentru patrupedele cu șapte vieți, mirosul ierburilor iberice, ochi curioși, pași grăbiți spre a prinde ultimul autobuz spre Las Palmas, ușa primului restaurant deschis înainte de apus, liniștea pașilor ce se opresc la răscruci de drumuri sau sub icoana așezată lângă vreo ușă prin care răzbate lumina ultimei lămpi din casă.
Puțin ascuns, din centrul localității, drumul principal coboară lent și necunoscut spre un pod la fel de alb și care atrage pasul curios al exploratorilor spre peisajul unui portal, anume Puerto de las Nieves. Sub presiunea amurgului, urmând tiparul pietrelor care formează drumul și scrutând prin cupola ultimei biserici linia orizontului, devin, în mai puțin de 10 minute, contemporanul fiecărei clipe în care Natura, în forma cea mai pură, ne vorbește fără încetare. Puerto de las Nieves este spațiul în care sunetul valurilor sparte de dig, gradientul culorilor care coboară dinspre lună spre linia orizontului, peretele de stâncă din dreapta și clipitul sfios al primelor stele chestionează permeabilitatea dintre bariera fizică umană – pielea și suflul infinitului, vântul din larg, oceanul, mesajul-chemare spre origini. Tablou de Edward Hopper cu fundal sonor de Giya Kancheli și șoapte de oceanide încapsulate în spuma valurilor. Un loc al frontierei dintre lumi, dintre atunci și mâine, dintre om și ocean, dintre Eu și Tu, dintre gând și cuvânt, dintre acum și niciodată.
Agaete mi-a rămas imprimat în repertoriul de experimente senzoriale așa cum puține alte localități aflate la marginea Oceanului și Mării au reușit, motiv pentru care i-am acordat timp și spațiu pentru a-l descrie. Agaete este un loc cu destul de puțini turiști pentru a nu simți mai deloc presiunea clișeelor din marile stațiuni și poate fi un excelent punct de continuare a explorării Gran Canaria cu lacurile sărate aflate la mai puțin de 10 km distanță sau chiar spre sud, către dunele de nisip. Probabil că e o răsplată, acest text, pentru timpul și spațiul primite atât de spontan în mijlocul unui Ianuarie solitar. Recomandare pentru călătorie? Contează prea puțin locul, atât timp cât reușim să ne cartografiem propriile cărări emoționale cu care să găsim țărmuri și Mări cu valuri care să ne șoptească numai nouă. Reiterez frumusețea Insulelor Canare și diversitatea magnifică pe care o pot oferi la nesfârșit celor care se aventurează urmând harta intuiției și a simțurilor. Agaete a fost unul dintre aceste locuri pentru mine și va rămâne așa.
Cu bine!
Sursă foto: Beniamin B.