de Alina Ioana STAN
Despre limbajul copiilor și limbajul copilăresc este ultima carte a lui Andrei Avram, lingvist român, profesor la Universitatea din București din 2007, care a obținut titlul de doctor de două ori: în România și în Marea Britanie. Publicată în acest an la Editura Academiei Române și alcătuită din șapte articole și două recenzii (apărute inițial în reviste sau volume omagiale), cartea lui Andrei Avram reprezintă un material important pentru explicarea unor fenomene interesante care apar în vorbirea copiilor în perioada achiziției limbii.
Primele patru articole sunt dedicate limbajului copiilor, analizat din punct de vedere fonetic, fonologic și lexical; analiza vizează substituirea sunetelor în limbajul copiilor, problema limbii vorbite de copii în raport cu limba comunității din care fac parte, reproducerea unui sunet în diverse cuvinte și limba scrisă a copiilor. În capitolul al cincilea sunt prezentate trăsăturile limbajului folosit de adulți atunci când se adresează copiilor români, iar ultimul capitol pune în lumină probleme de fonetică istorică și de etimologie; mai exact, utilizarea cuvintelor nanna, ninna și nonna în contextul limbajului copilăresc, în latină și/sau în română.
Deși publicul cărții lui Andrei Avram este unul specializat, interesat de studiul limbajului copiilor, autorul adoptă un stil accesibil și își conduce pedagogic cititorul în demersul științific. Astfel, și cei neinițiați în problemele de fonetică sau de fonologie pot avea acces la informații valoroase privind limbajul copiilor și pot înțelege de ce unii copii pronunță l în loc de r și de ce adulții folosesc aproape numai diminutive atunci când vorbesc cu un copil. Având în vedere că în limba română actuală se utilizează din ce în ce mai des cuvinte de tipul punguță/punguliță/pungulică, fustuliță, păpică, am considerat necesară prezentarea câtorva idei și concluzii oferite de lingvistul român, care ne-ar putea face să înțelegem mai bine faptul că suntem un model pentru cei mici nu numai prin comportamentul pe care îl avem, ci și prin modul în care (le) vorbim. Modul în care copiii vorbesc reflectă modul în care le vorbesc adulții, în special părinții.
În raport cu limbajul specific adulților, limbajul copiilor reprezintă o variantă a primului, „un caz particular al limbii comunității” (p.23). Prin urmare, vorbirea părinților și a celorlalte persoane din jurul lor reprezintă pentru copii „modelul pe care urmează să și-l însușească” (p.24). Andrei Avram subliniază ideea că un copil nu începe să vorbească într-un mod oarecare, ci în limba pe care o vorbesc cei din jurul lui. Din dorința de a se adapta la interlocutorul copil, adulții fie recurg la procedee prin care cuvintele limbii normale sunt alterate, fie folosesc termeni inexistenți în vocabularul unui adult. Astfel, în limbajul adulților vom întâlni, în general: verbe la persoana a treia, un număr mare de diminutive și, de asemenea, greșeli gramaticale voite. Bineînțeles, toate aceste fenomene se vor regăsi mai devreme sau mai târziu în limbajul copiilor.
Limba vorbită de adulți când se adresează copiilor este numită limba baby. Lingvistul constată predilecția vorbitorilor de a se adresa la persoana a treia și absența pronumelor eu, tu. Se spune, de obicei, A fost cuminte băiatul? în loc de Ai fost cuminte?, Vine mama îndată! în loc de Vin îndată! Și Merge la culcare fetița! în loc de Mergi la culcare!. Explicațiile pe care Andrei Avram le oferă pentru aceste exprimări constau în faptul că adulții încearcă să-și simplifice exprimarea prin restrângerea numărului de forme verbale atunci când se adresează copilului și au întotdeauna grijă să atenueze ordinul pe care îl dau acestora. Tendința de simplificare nu afectează doar formele verbale, ci și pe cele substantivale. Adulții evită folosirea substantivelor în cazurile genitiv și dativ, întrucât consideră că doar formele de nominativ sau acuzativ le sunt cunoscute copiilor. Astfel, se ajunge la exprimări de tipul Spune la mama! în loc de Spune mamei! sau carte mama în loc de cartea mamei. Nu mai vorbim de formele de genitiv sau de dativ exprimate defectuos, precum cartea lui Maria în loc de cartea Mariei sau Dă-i și la fetiță o bomboană! în loc de Dă-i și fetiței o bomboană!
Alte două fenomene care se produc în trecerea de la limbajul normal la cel utilizat în comunicarea cu copiii sunt simplificarea fonetică și derivarea cu sufixe diminutivale. Din cauza acestora, cuvintele capătă un „aer copilăresc”, așa cum se întâmplă și în cazul următoarelor exemple: bobo, coco, mumos, pisu, apică/apiță, pâinică/pâiniță, somnel/somnică etc. Toate aceste creații lexicale și forme gramaticale simplificate alcătuiesc un cod cu o durată de utilizare limitată. Prin urmare, limbajul adulților nu ar trebui să cultive astfel de practici, întrucât, în ceea ce privește achiziția limbii la copii și utilizarea ei corectă, efectele negative pot fi vizibile chiar pe termen lung. Copiii, deși nu pot articula corect cuvintele, au capacitatea de a înțelege și de a asimila formele corecte ale cuvintelor pe care le aud, urmând ca mai târziu să le utilizeze. Este de dorit să evităm forme, precum vroiam, să aivă/aive, celălant/cealantă, punguță/punguliță/pungulică mică și alte exemple de acest fel, deoarece copiilor le va fi mult mai ușor să utilizeze de la început o formă corectă, decât să se corecteze pe parcurs.
Cartea lui Andrei Avram oferă un material bogat pentru direcțiile de analiză a limbajului copiilor, reprezentând, totodată, un important punct de reper în studiul limbii baby. Numărul mare de exemple și explicațiile amănunțite oferite de autor vin în ajutorul cititorilor interesați să găsească explicații și soluții pentru diverse probleme care apar în perioada achiziției limbii.