de Alina ROINIȚĂ
Într-unul dintre cele mai frumoase orășele ale Belgiei, Louvain-la-Neuve, trăiește povestea lui Hergé, caricaturistul belgian care a dat lumii o nouă formă de expresie prin cele peste două sute de personaje create de-a lungul vremii. Mai puțin de o oră îți ia drumul din capitala Belgiei până în centrul universitar Louvain-la-Neuve și mai puțin de cinci minute îți ia drumul de la gară la Muzeul lui Hergé. Acolo te așteaptă opt galerii împărțite pe trei etaje, care cuprind seriile originale de caricaturi ale lui Hergé, dar și numeroasele povești despre viața autorului și despre alegerile benzilor desenate. Nu departe de intrarea într-un parc animat de fețe tinere, studențești, se află istoria lui Hergé, considerat unul dintre cei mai mari caricaturiști ai lumii.
Hergé, pe numele său real Georges Prosper Remi, s-a născut în Bruxelles, în 1907, iar primele caricaturi le-a dezvoltat la vârsta de 19 ani. Trei ani mai târziu, caricaturistul a creat o nouă lume, cea a lui Tintin, un personaj explorator, care, alături de câinele său, Snowy, a cucerit America, Congo, Tibet, Rusia etc. Seria de caricaturi Aventurile lui Tintin a fost cea mai populară în Europa secolului XX și a rămas binecunoscută până astăzi. Alături de Tintin, Hergé a construit alte personaje devenite celebre, precum Jo, Thomson și Thompson, Zette și Jocko etc.
Poveștile lui Hergé sunt preluate din imediata realitate și uneori par chiar autobiografice. De pildă, istoria lui Thomson & Thompson (1943) îi ilustrează, cel puțin fizic, pe tatăl și pe unchiul autorului. Deși cei doi frați nu au fost gemeni, asemănarea fizică între ei este destul de evidentă, la fel ca asemănarea cu personajele construite. Cu toate acestea, tipologia celor două personaje este cu totul diferită, Hergé construind în benzile sale doi detectivi care intră în povestea lui Tintin, prin încercarea lor de a rezolva un caz de crimă. De asemenea, povestea lui Quick și Flupke (1930) are o bază autobiografică, dat fiind că Quick a fost numele de familie al unui prieten de-al autorului căruia îi plăceau jocurile periculoase. Cei doi apar în numeroase aventuri împreună, considerate a fi inspirate din propria copilărie a autorului. În aceeași manieră, prin adăugarea constantă de detalii, apar și celelalte personaje în poveste. Unele idei în dezvoltarea scenariilor au aparținut editorilor, iar Hergé le-a preluat și le-a prelucrat pe îndelete.
Dată fiind perioada imediată de după Primul Război Mondial și, ulterior, în plin Al Doilea Război Mondial, Hergé s-a confruntat cu multe probleme ale vremii, cum ar fi administrația nazistă care controla unele reviste în care publica, închiderea altor reviste în urma războiului, acuzații de colaborare cu inamicii etc. Toate acestea alături de alte probleme personale l-au condus pe Hergé în construirea unor scenarii extrem de complexe și neobișnuite. Pentru fiecare bandă în parte, autorul lucra îndelung la detaliile obiectelor, pentru care nu doar că a primit aprecieri și o serie de premii – precum Adamson (1971), Grand Prix Saint Michel (1973), Eisner Award (2003) etc. –, dar a și influențat alte arte, precum teatrul, cinematografia ori muzica.
Tintin a devenit de-a lungul timpului mai mult decât o caricatură sau o animație, a devenit un adevărat erou pentru copii și nu numai. Viața lui Hergé s-a reflectat în viața lui Tintin, iar autorul și-a creat o existență care îl cuprindea și pe personajul său, pe care l-a construit încă din adolescență până la maturitatea târzie. Întreaga viață a lui Hergé s-a învârtit în jurul acestui personaj central și al altor câteva sute de alte personaje și povești secundare. Într-un interviu, Hergé susținea că: „Benzile desenate sunt singura mea formă de expresie. Ce alte posibilități mai am? Pictura? Picturii trebuie să îi dedici o viață întreagă! Și după cum am o singură viață – și este deja în curs de desfășurare – trebuie să aleg: pictura sau Tintin, nu le pot alege pe amândouă. Și nu aș fi fericit să fiu pictor de weekend!” (Hergé, P. Assouline, 1996). Astfel, Tintin a continuat să existe prin Hergé, cel care a văzut dincolo de forma și sensul obiectelor, găsind benzile desenate drept o formă superioară de artă.
sursă foto: Alina Roiniță