„De ce citim? Din pasiune sau din obligație. Din dorința de a descoperi și a învăța. Când eram mică, îmi plăcea să abordez multe lecturi dificile, poate chiar abstracte pentru acea vârstă – de pildă, am citit «Iliada» și «Odiseea» în clasa a V-a. Când le-am recitit mulți ani mai târziu, altfel le-am înțeles substraturile și chiar m-am amuzat de cât de frivolă a fost lectura mea când eram elevă. Și mai larg mi s-a făcut orizontul când am citit «Ulysses» al lui James Joyce cu privire la ce înseamnă lectura. La fel când am citit cele trei variante (Johann Wolfgang von Goethe, Christopher Marlowe și Thomas Mann) ce-l au în centru pe Faust. Dar pasiunea asta pentru lecturi mai dificile m-a determinat să îmi doresc să citesc mult și din culturi cât mai diferite […]. De ce citesc acum? Pentru a străbate din toate direcțiile ce am descoperit când eram mică. Pentru a crește rațional, emoțional și moral odată cu vârsta (mi-e teamă să spun înțelept). Pentru a-mi forma imagini cât mai pertinente și coezive asupra lumii în care trăim. Și, dincolo de toate acestea, pentru a mă reîntoarce la mine însămi, a-mi explora propriul eu, propriile adâncimi ale ființei. Fiindcă atunci când nu mai rămâne nimic în afară unde să te refugiezi, mereu vei avea un loc în tine însăți. Și pentru aceasta, dintre toate categoriile de lecturi în care mă avânt, nimic nu mă răscolește mai mult decât literatura.” (Alina Roiniță)
„De ce citim? Pentru nevoia constantă de povești. Pentru a cunoaște mai bine lumea. Pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine. Pentru a fi mai înțelegători cu diversitatea culturală care ne înconjoară. Pentru a fi informați despre marile probleme ale lumii. Pentru a fi mai creativi, mai empatici, mai inteligenți. Pentru mine, cărțile sunt printre acele puține instrumente cu ajutorul cărora am putut călători în aproape orice timp și spațiu. Am putut păși în trecuturi pe care nu le-am trăit niciodată tot așa cum mi-am imaginat viitoruri care m-au îndemnat la visare și contemplare. Refuzul multora de a nu citi este explicat adesea prin lipsa timpului, o specializare din domeniul științelor reale la liceu și facultate, lipsa banilor ș.a., însă este evident că acestea nu sunt decât scuze ce pot fi depășite. Cât despre literatură, nici mai mult, nici mai puțin, aceasta este o formă de artă. Nu citești literatură numai dacă ești profesor de română sau elev/student în domeniul literelor, tot așa cum nu mergi la muzeu numai dacă ești muzeograf, nu asculți muzică numai dacă ești muzician și nu te uiți la filme numai dacă ești actor sau producător de filme. Diversitatea tipurilor de lecturi pe care casele editoriale ni le pun la dispoziție este imensă, traducerile din alte limbi și culturi sunt multiple, cărțile sunt așadar legăturile noastre cu ceilalți. Punți peste alte mări și țări. O lume întreagă scrisă pentru noi și care așteaptă să fie descoperită. Până la urmă, cărțile ne fac cetățeni ai altor culturi. Dar fără a mai romantiza, multiple cercetări științifice au arătat că cititul dezvoltă gândirea analitică, îmbunătățește memoria, reduce stresul, îmbunătățește calitatea somnului, dezvoltă abilitățile sociale și relațiile cu ceilalți, poate chiar preveni boala Alzheimer, contribuie la creșterea capacității de a direcționa atenția, ș.a. De fapt, nici nu ar trebui să ne întrebăm de ce citim, ci ce (mai) citim. Sunt și cărțile o altfel de hrană, dar la fel de indispensabilă. Tu ce mai citești?” (Geena Scarpete Walters)
„Citesc pentru că îmi place să călătoresc – în fiecare colț al lumii, în diverse perioade istorice, în nenumărate culturi, în peisaje care îți taie respirația. Pentru mine, cititul este o călătorie a cunoașterii, atât a mea, cât și a întregii lumi. Cunoașterea îmi oferă sens vieții și mă transformă într-un om mai bun.” (Livia Drobotă)
„Uneori doar citim, alteori ne citim unii pe alții. Citind, devenim citiți; citind, ajungem să îi cităm pe alții; citând arătăm, mai mult sau mai puțin, că citim. Citim în palmă, citim în stele, citim pentru examene, citim cu voce tare sau în gând. Citim partituri, citim hărți, citim gânduri. Nu știu de ce citim, dar, din câte se pare, viața este o (carte de) citire.” (Mihaela Munteanu)
„De ce citim? De plăcere. Pentru relaxare. Din pasiune. Din dorința de a fi informată. Pentru a putea face conexiuni și comparații. Din curiozitate. Din interes. Sau din obligație. Din obișnuință. Sau pentru mine. Îmi place să citesc oriunde mă aflu: acasă, în metrou, pe o bancă în parc, uneori în timp ce merg pe stradă. Citind, îmi hrănesc mintea și sufletul. Citind, trăiesc mii de vieți și experiențe; citind, sunt martora atâtor întâmplări ale istoriei; citind, trăiesc în epoci și locuri diferite. Cred cu tărie că cititul este un exercițiu care se învață asemenea mersului pe bicicletă, iar odată însușită această deprindere, nu mai poți trăi fără ea. Pentru a ajunge în acest punct, este foarte important să fim înconjurați de cărți și să ni se citească de la vârste fragede. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt cu mama care citea întotdeauna înainte de somn. Cu siguranță, dragostea mea pentru cărți și citit a luat naștere din perioada antepreșcolară, pentru că iubesc cărțile și-mi place să citesc de când mă știu. Citind, devenim mai buni, mai bine informați și cu multe povești de spus și multe contexte de folosit. Închei cu același sfat pe care l-am dat fostei mele generații de copii: Să nu treacă o zi fără a face o faptă bună și fără a citi! Lecturi plăcute!” (Corina Hagiu)
„Pentru mine, nu poate fi o întrebare, poate doar una retorică. Nu mi-am pus-o niciodată, pentru că deja aveam răspunsul… Citesc de când mă știu, cele mai vechi amintiri le am răsfoind câte o carte, ale cărei pagini le rupeam cu aceeași bucurie cu care îmi erau citite. Prin citit, am descoperit lumea pas cu pas și, mai târziu, am luptat ca lumea din cărți să devină realitate. Nu îmi închipui cum ar fi viața fără să citești, nu ar avea cum să fie: citesc cărți, citesc emoții, citesc oameni «chiar și printre rânduri». Și chiar dacă, asemenea Micului Prinț (pe care îl citesc și-l recitesc), caut să îmblânzesc oameni cărora să le devin prietenă, știu că prietenii cei mai loiali sunt cei care sunt citiți (la propriu și la figurat). Am ajuns acum să le citesc și altora mai mici și ce bucurie! Cititul are ceva fascinant, ceva ce trebuie trăit, simțit. Citesc pentru că SUNT…citesc pentru că SUNT OM și pentru că așa am descoperit și că «La început a fost Cuvântul!»” (Alina Partenie)
„De ce citim. De ce citesc eu.
Fiecare literă este un tablou de sine stătător, cu relief și portret. Așa se formează cuvântul, din portrete mici, crește în propoziții – tablouri, după care plonjează în pagini – enciclopedii. Sincretismul artelor s-ar putea rezuma la amorul slovelor: câtă artă nu este în cărți?! Litera din fiecare cuvânt al fiecărei propoziții din textul fiecărei cărți este o altă clipă a emoției autorului, or asta e cheia spre o poartă ce nu ne este la îndemână într-un cotidian rapace și violent. De asta citesc, atunci când reușesc să fac asta: pentru a gusta dintr-o existență artistică pe care nu pot (și nu vreau) s-o influențez, întrucât o las pe ea să facă asta cu mine. Plutire și oniric, alienare și exod.” (Beniamin B.)
„Ai atâtea vieti, câte cărți ai citit!” este fraza la care gândul meu fuge ori de câte ori sunt întrebată de ce citesc. De ce citesc? Pentru că iubesc cărțile…. Îmi place mirosul de carte nouă, proaspăt cumpărată, și îmi place mirosul de carte veche, de anticariat. De oricare ar fi, noi sau vechi, cu finaluri triste sau fericite, contemporane sau clasice, de poezie sau proză, colorate sau sobre, simple sau adevărate jocuri de logică, cărțile sunt niște comori, mici bijuterii pe care îmi place să le admir, să le citesc, să le gândesc și, desigur, să le dau mai departe. Ador să citesc pentru a afla, a ști, a face și a fi. Cu ajutorul lumii cărților, îmi creez propriul univers perfect; îmi stimulez imaginația, gândirea, mă dezvolt, învăț și (mă) descopăr. Citesc pentru că este o activitate neprețuită și fără de seamăn moștenită din familie și pe care îmi doresc să o dăruiesc mai departe! Tocmai de aceea, cel mai bucuros moment este atunci când împart această activitate cu alții, pentru că le pot deschide porțile către lumea nelimitată a imaginației. Prin lectură, simt că le presar, pe drumul vieții lor, mici diamante strălucitoare, pe care ei să le urmărească în devenirea lor și să le regăsească atunci când vor crede că nu mai știu care este calea cea dreaptă spre ei înșiși, dar și spre lumea-ntreagă!” (Ioana Andrei)
„În mod paradoxal, pentru cineva care iubeşte lectura, această întrebare nu îşi găseşte prea repede răspunsul. E greu să spui de ce citeşti când citeşti de când te ştii, când lectura te-a vindecat de suferința în dragoste, de traume, de neştiință, de timpul irosit pe Facebook sau pe Instagram, de prea mult «eu» şi puțin Dumnezeu… E greu să spui de ce citeşti când lectura e parte din tine, la fel cum îți e greu să spui de ce iubeşti atunci când acest sentiment e unul sincer, dezinteresat, venit din adâncul senin al sufletului. Pentru mine, a citi e salvare, e binecuvântare, e linişte, e libertate. Uneori e puțin timp cu mine, alteori e timp departe de mine. Uneori citesc să mă pierd într-o lume mai bună, cu sens, alteori citesc să mă regăsesc.
Citesc şi recitesc pentru a deveni.” (Alina Ioana Stan)
„Mi-am pus destul de târziu această întrebare. Pentru mine a fost un pas natural. A fost modalitatea prin care am putut să descopăr Cosmosul, prin care am putut traversa lumea în 80 de zile și prin care mi-am putut înțelege cele mai profunde sentimente cu care mă confruntam și cu care încă mă confrunt. În copilărie, am avut șansa de a petrece mult timp într-o bibliotecă universitară. Am avut parte mereu de recomandări de lectură mai mult decât pertinente. Sunt un norocos! Cred, însă, că lectura ne disciplinează și ne ajută să ne (re)descoperim ca oameni. Veacurile de progres ale omenirii pot fi, uneori, concentrate în câteva paragrafe. Lectura este printre puținele noastre oportunități de a intra într-o conexiune cu personaje marcante sau cu lumi dispărute. Și mă refer aici la o legătură mai profundă, în care ne concentrăm cu adevărat asupra slovelor din fața noastră. Este un paradox faptul că astăzi, când lectura este mai accesibilă ca niciodată, numărul cititorilor scade. Ar trebui să ne aducem mai des aminte de dictonul lui Seneca: «alt timp nu am…» Și să citim. Apropo, pe tine câte cărți necitite te așteaptă pe birou?” (Marius Deaconu).