Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul Sunt prețul libertății voastre, semnat de Mila, o adolescentă de 16 ani, care a readus în discuţie problema blasfemiei în Franţa. Traducere de Nicolae Constantinescu.
La 16 ani, hărţuită pe reţelele de socializare pentru libertatea de gândire, de a alege, precum şi, în general, pentru felul ei de a fi, o liceană ripostează criticând islamul şi ridiculizându-l pe Profet. Din acea zi din ianuarie 2020, viaţa Milei devine un coşmar: în câteva ore, primeşte mii de ameninţări cu moartea, tortura şi violul din lumea întreagă, dar şi din propria şcoală. Şi astfel, este silită să trăiască ascunsă, sub protecţia poliţiei, prizonieră în propria ţară – un stat care este totuşi secular. Pentru ea, s-a terminat cu şcoala, cu prietenii, cu râsetele şi lipsa de griji. Astăzi, Mila povesteşte prin ce a trecut. Descrie violenţa acestor vremuri intoxicate de reţelele de socializare, îşi denunţă călăii protejaţi de anonimatul oferit de internet şi îşi îndeamnă ţara să aibă tăria şi curajul de a lupta pentru principiile pe care s-a clădit.
Mila s-a născut în departamentul francez Isère. În momentul când a izbucnit „scandalul Mila” (18 ianuarie 2020), avea 16 ani şi era elevă la liceul Léonard de Vinci din Villefontaine. În prezent, trăieşte împreună cu părinţii ei sub protecţia poliţiei.
Fragment
Mureai de mult dacă nu erai sub protecţie.
Uneori sunt întrebată cum definesc eu religia. Şi răspunsul meu va fi mereu acelaşi: o religie este o sectă care are succes.
În ceea ce priveşte influenţa crescândă a islamului în Franţa, „oprimarea” pe care unii dintre concetăţenii noştri musulmani ne‑o aduc la cunoştinţă este metoda cea mai „blândă” pe care o pot utiliza astfel încât frica să domnească în societate.
Dar cum pot musulmanii să se considere sau să se simtă oprimaţi în Franţa? În ţara asta oamenii sunt liberi să creadă sau să nu creadă. Pot merge într‑un lăcaş de cult ca să‑şi practice religia.
Charlie Hebdo este o publicaţie satirică franceză săptămânală înfiinţată în 1970, cunoscută îndeosebi pentru ilustraţiile ei îndrăzneţe, caricaturile unor personaje politice, ale unor personalităţi, ale lui Mahomed, ale… Staţi puţin…!
PARDON?!
Regret să vă spun că mulţi musulmani s‑au simţit „ofensaţi” de publicarea câtorva caricaturi ale profetului lor mort de mai bine de un mileniu. Şi, bineînţeles, cea mai bună modalitate de a‑şi exprima dezacordul a fost, pentru unii, să‑i ameninţe cu moartea pe responsabilii publicaţiei, iar apoi, într‑o dimineaţă din ianuarie 2015, să se şi ţină de cuvânt. Chiar şi astăzi, unii musulmani francezi radicali consideră acest act terorist o victorie a comunităţii lor.
Ceea ce islamiştii consideră opresiune este un ansamblu de obstacole – şi bine că ele există – în calea expansiunii lor.
Toate persoanele care s‑au opus islamului radical până acum şi i se vor opune şi în viitor, care l‑au criticat sau au spus pur şi simplu adevărul se află sub protecţia poliţiei. Iar cei care n‑au avut norocul să se afle sub protecţia poliţiei au murit, ca Samuel Paty, profesor de istorie‑geografie şi de educaţie morală şi civică.
Vineri, 16 octombrie, mă întorceam acasă şi eram cu zâmbetul pe buze, nici nu mai ştiu de ce. Mama se uita la televizor în bucătărie; avea lacrimi în ochi. Am întrebat‑o ce se întâmplă, apoi m‑am uitat şi eu la ştiri. Imaginile se reluau şi discursurile jurnaliştilor se succedau fără întrerupere. Gândurile mi‑au încremenit, eram şocată.
Am plâns toată seara.
Mâine, capul ce va fi găsit zăcând pe jos ar putea să fie al copilului, al prietenului vostru, al mamei voastre sau al fratelui vostru. Un singur „pas greşit” şi puteţi fi desfiguraţi cu acid. Poate veţi fi nevoiţi să vă mutaţi copilul de la o şcoală la alta peste noapte.
E atât uşor să te plângi şi să stai cu braţele încrucişate!
Mă simt neputincioasă şi nu pot decât să mă întreb de câte victime ale unor asemenea orori este nevoie ca să luaţi totuşi atitudine.