Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul „Prieten cu umbra” de Călin Torsan, recent apărut în colecţia Junior, cu ilustrații de Daniel Ionescu, vîrsta recomandată 10+.
Într-o seară, Nimo întîrzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrîșnet teribil despică liniștea din Piaţa Universităţii. O statuie pîrîie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viaţă și-i sare în ajutor băiatului. Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mîngîie mustaţa liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.
„Azi-mîine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să rîd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vîrsta începuturilor de drum. Oricum, am înţeles deja că în fiecare adult rămîne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreţinute visurile sau imaginaţia. Priviţi desenele celor mici și ascultaţi-le bazaconiile! Veţi înţelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc cîteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cît despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieţii mele. Cu masca pe faţă, dar cu gîndurile zburînd printre nori.” (Călin)
La Editura Polirom Călin Torsan a mai publicat o carte pentru copii, Vrăjitorul dințos (2019), roman cîștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediția 2018.
Fragment
Localul nu funcționa în regim de autoservire sau de mic dejun suedez, așa că una dintre femeile îmbrăcate din cap până în picioare în negru – și având numai ochii descoperiți – le aduse pe farfurii o mâncare compusă din vinete puse la grătar și stropite cu ulei de măsline. Peste ele fusese presărată o pastă făcută din caș condimentat cu frunze de mentă și zaatar, un amestec de susan, cimbru și oregano. Pe fiecare platou se mai vedeau felii de ou fiert, roșii, castraveți și măsline. Deasupra preparatului fusese sfărâmată brânză feta, îndulcită cu puțină miere. Un castronel din porțelan aștepta umplut ochi cu ajvar, un condiment foarte răspândit în bucătăria locală din Skopje. Arăta ca zacusca, fiind gătit din roșii, ardei și ulei. Macedonenii, dar și albanezii ce populau partea veche a orașului îl numeau – cu oarecare umor – „caviarul vegetal al Balcanilor“.
Când Hla și cei doi copii au terminat de mâncat, domnul Aahil s-a așezat pe scaunul ce rămăsese liber la masa lor.
— Vreau să ne organizăm puțin ziua de astăzi. Așadar… Acum vom face o scurtă vizită la casa însurățeilor. Este Sabahiyya, adică ritualul de dimineață, iar Hla le va dărui mirilor ce le-am pregătit încă din România: un aspirator automat. Nu vom sta mult la ei, fiindcă tinerii mai au și altele pe cap. Trebuie să meargă la părinții fiecăruia, ca să le sărute mâinile în chip de respect. Apoi vreau neapărat să dăm o tură prin oraș, fiindcă sunt destule de văzut pe-aici. Sunteți de acord?
Cine-ar fi putut comenta ceva la cele zise de bărbat? Nimeni… Părăsiră sala de mese, iar peste o jumătate de oră se aflau deja în casa proaspăt căsătoriților, unde Hla își îndeplini datoria față de noua familie ce abia pornise în viață.
La Adli și Dalila ajunseseră mergând pe jos, fiindcă locuința lor se găsea în centrul istoric al orașului, adică în așa-numitul Bazar Vechi. Mașinile erau interzise pe străduțele înguste și întortocheate ale cartierului locuit mai ales de musulmani.
Era o dimineață foarte frumoasă, cu cer senin și soare. Doar câțiva norișori timizi se lipiseră ca vata de zahăr pe bolta albastră. Păsările ciripeau gureșe, punând pe note simple bucuria și mai simplă de-a trăi.