de Alina PARTENIE
Un copil singur în prim-plan, o bicicletă părăsită, un câmp pustiu și un bărbat în reverendă formează, ca într-un puzzle, coperta cărții Copilul lui Noe a lui Eric-Emmanuel Schmitt, tradusă în română de Ileana Cantuniari și apărută la Humanitas. Autorul este deja cunoscut publicului român, mai ales prin Oscar și tanti Roz sau Ibrahim și florile din Coran, apărute în traducere, în seria de autor ce îi poartă numele de la Humanitas. De această dată, cititorul află povestea unui copil care se confruntă cu atrocitățile Holocaustului. Ca în puține alte texte, copilul este salvat cu ajutorul părintelui Pons, devenind „un copil al lui Noe” care își va duce, ca un dar, neamul (și nu numai) mai departe. Romanul este o pledoarie pentru umanitatea din noi, umanitate ce ne unește dincolo de apăsarea istoriei sau de mersul vremurilor. După potop, arca lui Noe a fost speranța, în timpul potopului, arca a salvat umanitatea.
În Belgia anului 1942, ocupată de naziști, unii dintre evrei aleg să fugă sau să se ascundă pentru a-și salva viața, chiar dacă au loc despărțiri dureroase, cum este cea a lui Joseph, băiețelul cu un tată croitor şi o mamă care dă numele stelelor, fie ele brodate pe paltoane sau înfipte, asemenea unor pietre preţioase în „bolta universală, catifeaua aceea adâncă”. Ca un alt Noe, părintele Pons este cel care salvează copiii evrei în internatul catolic, făcându-i să nu uite și să înțeleagă că Binele este cel care poate schimba lumea. Perspectiva băiatului este prezentată, de multe ori, într-o manieră sensibilă și subtilă, deopotrivă:
„Într-o clipită am înțeles totul: Dumnezeu era acolo. Pretutindeni în jurul nostru, pretutindeni deasupra noastră. El era aerul care se clătina, aerul care cânta, aerul care țâșnea de sub bolți, aerul care se mlădia sub cupolă. El era aerul care se colora în nuanțele vitraliilor, aerul care strălucea, aerul care scotea scântei, aerul care mirosea a mir, a ceară de albine și a parfum dulce de crin” (p. 67).
Suspansul cititorului este susținut, ca în multe alte volume din literatura de consum, de un secret, acela al părintelui Pons, care îl poartă pe micul Joseph către o descoperire năucitoare pe care o înțelege pe deplin abia la final, când va trebui și el să își asume rolul de Copil al lui Noe, salvând, la rândul lui, o lume și o civilizație. În catacombele de lângă Internat, părintele Pons construiește o nouă Arcă, menită să salveze o lume: este o sinagogă în care pot fi studiate, într-un mod misterios, Tora și Cabala. La final, Joseph își regăsește familia, dar se adaptează cu greu vieții de dinainte. Se reîntoarce în criptă, unde „am constatat că sfeșnicele dispăruseră, la fel ca Tora, fotografiile cu Ierusalimul” (p. 173), părintele Pons mărturisindu-i că începe o nouă colecție cu operele poeților disidenți ruși, cei care aveau să devină, curând, victime ale tăvălugului istoriei.
Ultimul capitol al cărții este o reflecție, la cincizeci de ani de la evenimente, a copilului de atunci, care l-a întâlnit adesea pe cel ce a salvat cu mărinimie atât viața lui, cât și pe a altora și care îi mărturisea adesea că „începe o nouă colecție”. Trăind în Israel, Joseph observă conflictele dintre israelieni și palestinieni și trebuie, la rândul lui, să înceapă o nouă colecție.
Fără să inoveze la nivelul tehnicii literare, Eric-Emmanuel Schmitt preia motivul biblic pe care îl aduce într-o lume în alb-negru, priectată în anii fără culoare din timpului celui De-Al Doilea Război. Este evident că povestea unui copil va atrage publicul, fiind una dintre rețetele posibile ale unui bestseller, dar perspectiva asupra Holocaustului este una, poate, conturată în nuanțe prea îngăduitoare. Deși pare scris după o prescripție sigură care să asigure succesul la public și cu un final fericit previzibil, Copilul lui Noe, micul roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt, este, până la urmă, un text plin de speranță. Mulți ar spune că subiectul dur și copleșitor, Holocaustul, nu a lăsat să se întrezărească atâta speranță. Dimpotrivă, poate că ideea romanului este tocmai aceea că prin ochii unui copil, orice gest mărunt poate schimba și chiar salva lumea ca o pildă pentru lumea din ce în ce mai individualistă pe care o construim și în care trăim.
Cartea poate fi comandată aici: Libris