Orhan Pamuk, 2017, Femeia cu Părul Roșu, Iași, Polirom, 272 p.
Mihaela-Roxana MUNTEANU
,,Pe poet trebuie mai întâi să-l spânzuri pentru ca mai apoi să plângi la picioarele spânzurătorii sale” (p. 169), după cum pierzându-ți tatăl, omorându-l sau necunoscându-l niciodată, sfârșești prin a-i regreta absența.
În Femeia cu Părul Roșu, Orhan Pamuk constuiește povestea lui Cem Çelik, un fiu privat multă vreme de figura paternă și un tată care își cunoaște propriul fiu abia la 26 de ani de la nașterea acestuia și a căror întâlnire se încheie printr-un patricid. Pe marginea prezentării frământărilor interioare ale lui Cem și a modului în care acționează acesta în diverse circumstanțe, se brodează considerații despre viața politică și socială a Turciei din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, despre meșteșugul de fântânar, despre expansiunea afacerilor imobiliare din Istanbul și din zonele limitrofe, în special din târgul Öngören.
La 17 ani, Cem ajunge să muncească ca ajutor de fântânar din cauza situației materiale precare dezvoltate de dispariția bruscă a tatălui său. Meșterul fântânar Mahmut, prin grija pe care i-o poartă tânărului ucenic, ia locul tatălui pe perioada lucrărilor de realizarea a unui puț din apropierea târgului Öngören. În Öngören, în timpul reprezentațiilor date de echipa unui teatru ambulant, din care făcea parte și Femeia cu Părul Roșu, Cem află pentru prima dată despre Rostam și Sohab, personaje ale Cărții șahilor, de Ferdousi. Povestea lui Rostam (tatăl care își ucide fiul, pe Sohab) și a lui Oedip (fiul incestuos care își ucide tatăl) îi va urmări și îi va determina viața lui Cem. Acesta îl abandonează pe meșterul Mahmut – considerându-l deja mort – pe fundul puțului pe care il săpau împreună și își trăiește mare parte din viață cu povara că a fi săvărșit o crimă, de a-l fi omorât pe cel pe care îl considera drept un tată. În timpul petrecut la Öngören, Cem trăiește și prima experință amoroasă, îndrăgostindu-se de Femeia cu Părul Roșu, o actriță de vârsta mamei sale, despre care avea să afle, mai târziu, că a fost amanta tatălui său. Peste ani, căsătorit fiind, el și soția sa își dedică tot timpul lecturii și vizitării muzeelor în care erau expuse miniaturi ale Cărții șahilor, purtând discuții lungi despre tipologia tatălui care își ucide fiul și a fiului care își ucide tatăl. Neputând avea copii, se dedică muncii, iar propria lor firmă, numită Sohab, ia locul copilului pe care și-l doreau atât de mult. Când, la 43 de ani, află că în urma relației dintre el și Femeia cu Părul Roșu s-a născut Enver, Cem decide să își cunoască fiul. Această întâlnire rezumă atât povestea lui Oedip, cât și povestea lui Rostam și lui Sohab, prin evidențierea mâhnirii acumulate de un fiu care și-a cunoscut originile abia la vârsta adultă, care a crescut departe de dragostea tatălui biologic și a încercării unui tată de a se apăra de furia fiului. Scoaterea ochilor celui vinovat reprezintă atât în Femeia cu Părul Roșu, cât și în Oedip rege o metodă de a răzbuna lipsa unor acțiuni cumpătate.
Romanul este, de asemenea, și un joc al perspectivelor narative, îmbinând vocea lui Cem (în primele două capitole) cu vocea Femeii cu Părul Roșu (în ultimul capitol), care, la final, se arată ca ipostaze ale aceleiași voci: Enver, un Sohab și un Oedip, în egală măsură. Femeia cu Părul Roșu – asemenea tuturor scrierilor lui Orhan Pamuk – se prezintă sub forma unei referințe bibliografice, cu texte din toate culturile lumii: romanele lui Jules Verne, povestirile lui Edgar Allan Poe, Despotismul oriental al lui Wittfogel, Cartea șahilor, Oedip rege și pasaje din Coran. În plus, pe lângă acțiunea propriu-zisă, romanul este o incursiune prin marile muzee ale lumii, prin picturi ale unor scene din Oedip rege și Cartea șahilor și prin imaginile – diferit reflectate – ale unei femei cu părul roșu.
Femeia cu Părul Roșu urmează aceeași direcție a romanelor lui Pamuk, prezentând imaginea tânărului cu preocupări literare, care se servește de cărți pentru a-și rezolva anumite dileme existențiale, care caută – avid de informare – răspunsuri în amintiri, în vizite la muzee, în vizonarea de filme, în literatură, în istorie, în lungi plimbări pe străzile Istanbulului și nu numai, fiind atent la detaliile arhitecturale, la natură, la lumini.
Cartea poate fi comandată aici: Libris