de Alina PARTENIE și Alina ROINIȚĂ
Colindeții sau pițărăii în Oltenia
Mersul în colindeți sau pițărăi este o tradiție veche care se păstrează azi în câteva sate din Oltenia. În dimineața și în seara Ajunului, glasurile copiilor răsună de pe ulițe. „Uiuiu în colindeți” este semnalul că pițărăii, copiii care umblă în colindeți în Ajunul Crăciunul, se apropie. Ei au o colindă, un băț de alun decojit, înflorat. Uneori, acesta poate fi pe jumătate afumat, pe jumătate decojit ca simbol al începutului, al morții, al vieții. De obicei, pițărăii își împart teritoriul pornind în patru zări de la o fântână sau de la răscruce de drumuri. În cele mai multe locuri sunt doar copii, în altele fiecare om poate participa la „Bună dimineața la Moș Ajun!”. Tradiția era dedicată, odinioară, doar copiilor mici: ei nu puteau colinda, doar simpla lor prezență și câteva cuvinte reprezentau o urare. Nu contează că e dimineață, înainte de răsăritul soarelui, sau seara târziu, urarea e aceeași. Ei nu colindă propriu-zis: colindele care vestesc Nașterea Mântuitorului, cum ar fi Steaua, rămânând să fie rostite în seara de Crăciun. Pentru această urare simplă „Bună dimineața la Moș Ajun!”, copiii primesc colaci, pâine, mere, nuci. Ei sunt singurii colindători care cer efectiv pentru urarea lor. Se spune că în ziua de Ajun poți mânca doar ce ai primit în colindeți.
În unele zone, tradiția pițărăilor este mai complexă. Acolo unde pițărăii vin noaptea, cel mai voinic din grup ține o torță din foc de cireș menită să le lumineze calea, dar să îi și anunțe pe oameni de venirea lor și, implicit, de apropierea Crăciunului. Urările, acolo unde sunt, sunt simple „Mie dă-mi prescura mare, de vrei să-ți fac o urare!”, „Bună ziua lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Că-i cu miei/ Cu purcei/ Merg copiii după ei […] Dă-ne nuci/ Că-s dulci”. Obiceiul se păstrează și astăzi, chiar dacă a devenit fie obiect de curiozitate, fie motiv de reîntâlnire, fie o amintire a copilăriei din satul bunicilor.
Colindatul în Moldova: ajunarii, stelarii, plugarii și semănătorii
Una dintre tradițiile care încă se mai văd și aud în zilele noastre este mersul la colindat. În unele zone din Moldova, mersul la colindat are un specific aparte prin încărcătura mitico-magică pe care o poartă dat fiind că perioada 25 decembrie – 6 ianuarie este considerată ca având o încărcătură magică foarte puternică. Mersul cu colindul se împarte în patru categorii după cum va urma:
În seara de Ajun va fi prima dată când se pleacă pentru a se vesti Nașterea Domnului. Colindătorii sau ajunarii se întâlnesc, se grupează în cete și imediat după apusul Soarelui pleacă pentru a vesti minunea. Un aspect important pe care colindătorii îl iau în seamă este drumul care intră în contextul colindatului și care întotdeauna are să fie de la centru spre periferia satului; de multe ori, drumul este precizat și în textul colindelor „drumu-i greu și-am obosit, de departe am venit”. Ajunarii primesc daruri ca răsplată pentru urarea lor. Pe lângă colinde, în seara de Ajun se obișnuia să se ardă o buturugă, denumită buturuga de Crăciun. Aceasta reprezenta un element folosit în vremurile vechi pentru ca gospodarul să se apere de spiritele rele. Astfel, în fiecare an în Ajunul Crăciunului era adusă o buturugă de brad pe care gospodarul trebuia să o ardă toată noaptea de Crăciun până spre dimineață, când ajunarii terminau de colindat, pentru ca spiritele rele să fie îndepărtate. Dacă mai rămânea ceva din buturugă, trebuia să fie arsă în anul ce urma, în noaptea de Bobotează. Cenușa, de asemenea, era o parte importantă a ritualului și trebuia răspândită pe câmpuri pentru a aduce o recoltă bogată în anul următor.
Începând cu prima zi de Crăciun, după ce s-au crăpat zorii, cetele de colindători sau stelarii vin cu Steaua, ei vestind Nașterea Domnului în toate cele trei zile de Crăciun ca să nu rămână vreun gospodar necolindat. Steaua este un instrument de ritual pe care colindătorii îl confecționează din lemn, pe care atașează o icoană cu Nașterea Domnului și pe care o împodobesc cu brad. În trecut, se obișnuia ca stelarii să se îmbrace doar în portul național format din cătrință, cămașă și cojoc.
În Ajunul Anului Nou, colindătorii sau plugarii vor veni cu plugușorul, o urare ce are să aducă omului un an mai bun. Plugarii poartă măști de această dată, elementele animaliere fiind cele care definesc acest colind. Se consideră că măștile animaliere reprezintă un ecou al vremurilor vechi în care, din anumite puncte de vedere, animalul era superior omului. În cultura românească, de Crăciun există mai multe măști animaliere care se folosesc, mai ales, la colinde. Jocul cu capra reprezintă unul dintre cele mai întâlnite obiceiuri în cele mai multe părți ale țării și, în special, în Moldova. Plugarii care poartă măști nu au voie să se abată de la scenariu pe tot parcursul colindatului fiindcă masca este considerată a fi purtătoare de forțe magice. Cele mai întâlnite măști animaliere sunt capra, ursul ori cerbul, iar instrumentele de ritual sunt clopotele, buhaiul și toba.
În dimineața Anului Nou, colindătorii sau semănătorii vin cu uratul și semănatul, cântându-le și dorindu-le gospodarilor ca anul ce vine să fie unul roditor, colindul având o temă agrară. Instrumentele de ritual sunt sorcova și semințele de tot felul. În acest sens, elementele vegetale au înaintare, sorcova fiind o ramură împodobită despre care se crede că transferă energie prin atingerea ei, iar semințele reprezintă o formă de urare a unui An Nou bogat.
Frumusețea colindelor în Moldova este dată de faptul că unele obiceiuri generează superstiții și că sărbătoarea Crăciunului încă își păstrează relația sacru-profan, deși poate mai puțin decât altădată, astfel încât dacă ninge de Crăciun, anul următor va fi unul bogat, iar dacă nu ninge, va urma un an sărăc.
sursă foto: Alina Roiniță