Drive My Car, adaptarea cinematografică a trei povestiri de Haruki Murakami – publicate în volumul Bărbați fără femei (Polirom, 2014; 2017) – , este laureatul Premiului Oscar pentru cel mai bun lungmetraj internațional.
Ecranizat în regia lui Ryûsuke Hamaguchi, Drive My Car a mai câștigat Globul de aur și Premiul Bafta, la secțiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină”, precum și Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (scenariu semnat de Ryûsuke Hamaguchi și Takamasa Oe). Lista completă a premiilor și nominalizărilor, aici. Trailerul filmului, aici.
Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor Oscar a avut loc ieri, 27 martie 2022, la Dolby Theatre din Los Angeles. Evenimentul a fost prezentat de Regina Hall, Amy Schumer şi Wanda Sykes. Gala a fost transmisă în direct în Statele Unite de postul de televiziune ABC şi a fost difuzată în peste 225 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Lista completă a premiilor acestei ediții, aici.
Bărbați fără femei • Traducere din limba japoneză de Iuliana Oprina şi Florin Oprina
Unul dintre cei mai bine vînduţi autori ai Editurii Polirom
În volumul său de povestiri, care, poate nu întîmplător, împrumută titlul celui de-al doilea volum de proză scurtă al lui Ernest Hemingway, Haruki Murakami desenează relieful interior al unor bărbaţi care fie au pierdut, fie n-au avut nicicînd pe cineva. Fără ezitări, abil şi nuanţat, Murakami explorează peisajul lucrurilor care îi unesc sau îi despart pe bărbaţi de femei, vorbind despre singurătatea bărbatului, sexualitate şi excentricitate, despre pierderi, regăsiri şi efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore; personajele lui sînt mînate în luptă de permanenta căutare a unui echilibru, a unui adevăr şi a unui fel de a-ţi trăi viaţa care să împace sinele tău adevărat cu aşteptările celorlalţi.
Haruki Murakami (n. 1949) este unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Primul său roman, Ascultă cum cântă vântul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) şi În căutarea oii fantastice (1982), distins cu Premiul Noma. În 1987 publică Pădurea norvegiană, bestseller internaţional, tradus în numeroase limbi şi vândut în peste patru milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997) şi romanele La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (1985), pentru care a primit Premiul Tanizaki, Dans dans dans (1988), Cronica păsării-arc (1994), nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award, Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul mării (2002) şi În noapte (2004), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a dispărut (1993), După cutremur (2000), Salcia oarbă, fata adormită (2006) şi Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (2007). În ultimii ani i-au apărut romanele 1Q84 (2009-2010), Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj (2013) şi Uciderea Comandorului (2017), volumul de convorbiri cu dirijorul Seiji Ozawa Pur şi simplu despre muzică (2011) şi volumele de povestiri Bărbaţi fără femei (2014) şi Persoana întâi singular (2020).