de Alina PARTENIE
Zilele trecute s-au desfășurat simulările Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a la două discipline: limba și literatura română și matematică. Pentru clasa a VIII-a, simularea a devenit o obișnuință, fiind însoțită și de tot atâtea mituri: este mai grea decât examenul din vară, oare ce se dă etc. Mulți s-au oprit asupra unor probleme formale care chiar nu ar trebui să aibă importanță în condiții normale: cine și cum corectează?
În schimb, la clasa a VII-a, simularea a stârnit o vâlvă în mare măsură îndreptățită. Știm cu toții că educația presupune proiectare și obiective pe termen lung, iar toată miza învățământului modern centrat pe elev pare să se oprească tocmai la cei care o propun: să stabilești o simulare cu două săptămâni înainte e injust și „descentrat” față de cei implicați. Deruta și nesiguranța de acum vor deveni deruta, nesiguranța și contestarea de mai târziu. Copiii care simt azi că regulile se stabilesc în timpul jocului vor înțelege că pot să se revolte oricând, oricum, oricât, împotriva oricui pentru că orice sistem e vulnerabil (așa au învățat la școală, pe propria piele chiar).
Motivul a fost acela că elevii trebuie pregătiți pentru examenul de anul viitor, la doar câteva zile vehiculându-se ideea că, de fapt, examenul e posibil să nu se mai susțină. Apoi, s-a spus că examenul va fi unul tip grilă pentru a pregăti examenul de anul viitor. La limba și literatura română examenul nu a fost grilă, mai bine, aș spune cu subiectivitate, dar întrebările au fost previzibile, evaluând ce știi și nimic din ce știi să faci, ce știi să fii, două obiective majore ale educației actuale.
Curând, vor fi afișate notele, creându-se, ca de fiecare dată, un cerc vicios, cu nemulțumiri de toate părțile, cu întrebări, cu lămuriri, cu planuri de măsuri remediale, cu calcule făcute la rece, cu propuneri făcute de pe bară, dar o întrebare rămâne: „La ce îmi folosește?”. Întrebarea apare în școală din ce în ce mai des, astfel încât ignorarea ei devine imposibilă. Faptul că se repetă arată că există o problemă, un scurtcircuit (sau mai multe) în comunicare, în sistemul de învățământ și, de ce nu, în toată societatea. Elevul caută răspunsuri și e firesc în lumea actuală. În educație, caută răspunsuri de la profesori, iar atunci când nu i se oferă răspunsuri începe cu din ce în ce mai multe întrebări.
Nesiguranța în educație este, cu siguranță, o dovadă de fragilitate. „La ce îmi folosește o simulare din doi ani și jumătate de materie dacă sunt anunțat cu câteva săptămâni înainte?”, „La ce îmi folosește o simulare dacă nu se știe cum voi da examenul anul viitor?” sunt două întrebări repetate de elevii claselor a șaptea. Dacă pentru cei din clasa a VIII-a răspunsurile sunt mai simple, ei fiind aproape de examen, pentru elevii claselor a șaptea simularea a sporit întrebările. Se prea poate ca adevărata știință de carte să fie ceea ce ai reținut după ce ai uitat tot. Dar, să fim serioși, nu acesta este cazul unui examen național de masă. Învățământul centrat pune în centrul preocupărilor (cel puțin pe hârtie) elevul… Și atunci, schimbările rapide în timpul jocului mai pun în centru elevul? Ce profil de absolvent urmărim: debusolat, alergând după note sau, dimpotrivă, dezinteresat și sfidător sau un om echilibrat, onest, responsabil, demn? Bineînțeles că vom răspunde în cor (cu ipocrizie) că a doua variantă este cea potrivită, cea pe care o urmărim cu toții. Facem ceva în acest scop? Îi ascultăm și pe ei sau îi ignorăm când ne pun întrebarea „La ce îmi folosește?”… Dând impresia de nesiguranță, sistemul de învățământ devine din ce în ce mai fragil și mai ușor de contestat.
Dincolo de scopul principal, de a „simula” experiența unui examen, simulările pun întrebările pe care ni le ridică, în realitate, întreg sistemul de învățământ: cât de adaptate sunt experienței lumii în care trăim? Cât de adaptate sunt unei generații digitale și digitalizate care „simulează” realitatea în mediul virtual? Mai este structura actuală adecvată meseriilor viitorului? Poate funcționa bine un sistem nesigur și neadaptat? Dacă răspunsurile sunt în mare parte negative, ar trebui să nu ne mai punem și alte întrebări, ci să începem să schimbăm cu adevărat ceva. Altfel, putem „simula” la nesfârșit examene, fără să obținem vreun efect notabil și pozitiv, prefăcându-ne și bifând încă un obiectiv din fișa postului. Ideea care va rămâne e că viața și școala sunt două realități total diferite, ambele debusolante, de multe ori, inutile și fără prea multe repere.
sursă foto: adevărul.ro