de Alina ROINIȚĂ
Amintiri despre Eminescu de Teodor V. Ștefanelli reprezintă o reeditare a unei ediții mai vechi, din 1914, cu prefața scrisă de Carmen Mușat-Coman, cea care s-a îngrijit de apariția acestei lucrări în 2018. În carte, este prezentată, cu amănunte mai puțin cunoscute publicului, viața lui Mihai Eminescu de către colegul și prietenul său, Teodor V. Ștefanelli. Cartea este structurată în capitole scurte care prezintă, cronologic, momente din viața lui Eminescu, de la începutul școlii primare în Cernăuți până la studiile din Viena, cuprinzând și diverse episoade personale, așa cum era văzut în afara școlii.
În prefață, sunt prezentate motivele pentru care această carte a fost tipărită, Carmen Mușat-Coman aducând în vedere pasiunea pentru reconstituirea unui traseu mai puțin cunoscut al omului Eminescu. Datele biografice prezentate în mod succint, dar eficient, conduc cititorul spre o adulmecare rapidă a cărții, „dintr-o răsuflare”. De asemenea, autoarea prezintă și câteva date despre Teodor V. Ștefanelli, cel care este mai puțin cunoscut printre români, deși este membru titular al Academiei Române din 1910, fiind istoric și jurist în mare parte din viața sa, dar care nu a neglijat nici activitatea literară, publicând deseori în Convorbiri literare, Analele Academiei Române, Junimea Literară etc. Cât despre tipărirea cărții de față, Carmen Mușat-Coman nu ezită să prezinte mulțumiri celor care au contribuit la tipărirea parțială a cărții, prin donații, dar și profesoarei și prietenei sale, Didi– Amita Bhose, cea care și-a dedicat viața studiindu-l pe Eminescu, fiind și prima traducătoare a operei lui Mihai Eminescu în Asia. Cuvântul înainte al autorului prezintă, pe scurt, structura cărții, insistând asupra unor momente necunoscute celor din afară, care sunt relatate în carte. Autorul evidențiază că pentru formarea unei opinii juste în privința lui Eminescu, trebuie să se țină cont de așa-numitul context, de mediul în care Eminescu a trăit, dar și de cei pe care i-a avut în jurul său.
În Eminescu la școala primară din Cernăuți sunt prezentate momente povestite de Eminescu lui Teodor V. Ștefanelli, când l-a cunoscut, în 1860, la liceul din Cernăuți. Dat fiind că nu au făcut aceeași școală primară, datele prezentate de autor sunt doar cele știute din datele oficiale și din spusele omului Eminescu. Astfel, autorul descrie momentele când Eminescu a intrat la Școala primară din Cernăuți, în luna septembrie a anului 1858, direct în clasa a II-a. Cu privire la controversa datei de naștere, autorul susține că data de 14 decembrie 1849 ar fi cea corectă, dat fiind că reprezenta o notă din testimoniul liceal, unde nu se putea trece decât data conformă cu certificatul de naștere având în vedere strictețea liceului, documentul trebuind a fi prezentat la înscriere. După finalizarea primilor ani de școală primară din Cernăuți, Eminescu își continuă studiile la liceul din Cernăuți, unde și-a făcut mai mulți prieteni de viață, printre care și Teodor V. Ștefanelli. Din datele prezentate de autor, cu anexe pentru cele spuse, se observă că Eminescu, deși era un meșter al limbii și literaturii române și al istoriei universale, studiind individual literatura și istoria antică, nu a strălucit la fel și la alte materii. În schimb, Eminescu cunoștea deja limba germană, dar și alte limbi, citind din literatura indiană unele dintre unele cele mai lungi poeme epice ale lumii, Ramayana și Mahābhārata. După finalizarea studiilor de la Cernăuți, Teodor V. Ștefanelli se întâlnește cu Eminescu la Viena. Înscris la Universitatea din Viena ca student extraordinar, are posibilitatea să-și aleagă disciplinele pe care vrea să le studieze. Eminescu a studiat la Viena cursuri de filosofie practică, filosofia dreptului, limbi romanice, științe administrative etc. Dorința lui Eminescu, după cum a observat Ștefanelli, nu a fost specializarea într-un anumit domeniu, ci, mai degrabă, asimilarea de cunoștințe cât mai vaste și întocmirea unei culturi generale demne de apreciat. În privința studiilor lui Eminescu de mai departe, acesta și-a continuat studiile și la Universitatea din Berlin, insistând, ca și până atunci, asupra cercetărilor individuale.
În afara studiilor, Eminescu este prezentat de autor ca având „pelița curată a feței, care străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în față și se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Și râdea adesea, cu o naivitate de copil, de făcea să râză și ceilalți din societatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton dulce, molatec, ce ți se lipea de inimă” (p. 58).
Omul Eminescu este acel prieten care i-a scos pe Ștefanelli și pe Morariu, buni prieteni ai acestuia, la cină, atunci când aceștia nu mai aveau nicio „pițulă”, dar nu fiindcă Eminescu ar fi avut, ci fiindcă acesta a făcut o glumă pe seama prietenului său, Teodor V. Ștefanelli, vânzându-i o pereche de pantaloni. Cu mult haz, este prezentat acest episod din viața celor doi la Viena. Tot din Viena, autorul prezintă momentele când Eminescu cânta la sfârșitul unei petreceri, numai după ce mai rămâneau doi, trei prieteni de față, ori momente de la petrecerile studențești. Omul Eminescu este cel care, împreună cu colegii din Bucovina, printre care și Ioan Slavici, a înființat serbarea de la Putna, o manifestare de amploare pentru acea perioadă. Omul Eminescu este cel care, când era mai tânăr, în 1866, a plecat cu trupa de teatru a lui Pascaly, unde s-a îndrăgostit de Eufrosina Popescu. Cât despre traiul și portul lui Eminescu, într-un episod intitulat Exteriorul, portul și traiul lui Eminescu, Teodor V. Ștefanelli evidențiază că traiul lui Eminescu era simplu, modest. Eminescu punea întotdeauna opera sau teatrul înaintea abonamentului de mâncare, astfel încât, în privința hranei, nu de puține ori se lăsa la voia împrejurărilor. Omul Eminescu plătea lunar 3 florini pe cafea în Viena, când chiria costa 7-8 florini pe lună. Într-un mod extrem de organizat cu privire la viața culturală și la interesele sale, dar mai puțin sistematic cu privire la viața personală, Eminescu și-a prioritizat activitățile pentru a-și întemeia o educație aleasă.
În final, multe sunt episoadele prezentate pe parcursul cărții despre viața lui Mihai Eminescu de către un bunul său prieten, Teodor V. Ștefanelli. De la expresii favorite, la timpul petrecut în camera sa, la reîntâlnirea dintre cei doi din București, în 1878, autorul oferă amănunte despre întâmplările care sunt păstrate vii în memoria sa, contribuind, astfel, la o întregire a imaginii poetului național.