Cum se camuflează bizarul în cotidian

Olga Tokarczuk, Povestiri bizare, 2021, traducere din limba polonă de Cristina Godun, Polirom, 256 p.

Alina PARTENIE

Ce înseamnă, de fapt, bizar? Ce este obișnuit în cotidian? Ce fel de existență avem? Ce așteptări ai tu, Cititorule, de la cele zece povestiri bizare, decupaje cotidiene? Toate aceste întrebări par să fie chiar vocea naratorială din volumul de „Povestiri bizare”, scris de poloneza Olga Tokarczuk, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură. Cele zece titluri transmit o serie de curiozități, deși, aparent, unele dintre ele par comune: „Pasagerul”, „Copiii verzi sau Istorisirea straniilor întâmplări petrecute în Volînia, relatate de William Davisson, medicul Maiestăţii Sale loan Cazimir”, „Conserve pentru iarnă”, „Cusăturile”, „Vizita”, „O istorie adevărată”, „Inima”, „Transfugium”, „Muntele Tuturor Sfinţilor”, „Calendarul sărbătorilor omeneşti”.

Povestirile bizare pe care le propune autoarea sunt, de fapt, povestiri în care pare că fiecare dintre noi avem acces, dar, precum în tablourile suprarealiste, mereu se ascunde un sens „bizar”, bine camuflat în cotidian. Ce este bizar în povestirile autoarei? Vom enumera trei elemente semnificative, rămânându-i cititorului fascinația descoperirii.

În primul rând, aparența, „miezul” realului. Senzația de straniu a realității, dar și a scriiturii, derularea de întâmplări înăuntru și în afară, căutarea unor explicații, unor cauzalități sau explicarea realului. Lectura lor te duce cu gândul la sentimentul de straniu pe care îl poți aborda din două perspective asemenea anecdotei lui Jean-Louis Craver:

„Sună la ușă. Deschideți. Un om cu cap de cal pășește înăuntru.
Dacă leșinați este vorba despre fantastic.
Dacă îl întrebați <<Ceai sau cafea>>, este vorba despre miraculos.”

În al doilea rând, vocea naratorului. E bizară, e rece, pare dincolo de lume. Iar povestirile, multe scrise la prezent și bazate pe acumulări de verbe, sunt oarecum îndepărtate. Pășind în lumea „bizară”, te simți ca un spectator, care nu mai poate ieși fără să își pună întrebări, fără să privească cu îndoială împrejur. Un pasager anonim, dar cuprins de spaime inexplicabile, „copiii verzi” cei cu alt miez, croiala stranie a șosetelor sunt toate detalii atent surprinse, minuțios decupate, surprinzător de reale. Tocmai detaliul șochează. Pare o disecție a percepțiilor umane, limitate și, astfel, împovărătoare.

În al treilea rând, decupajele de realitate, personajele, spaimele și emoțiile lor. La sfârșitul cărții te uiți în urmă, pare că ceva te urmărește, la fel cum i se întâmplă personajului celei dintâi povestiri, și pare că „Omul pe care îl vezi există nu pentru că te uiți tu la el, ci pentru că se uită el la tine” și, da, lumea exterioară nu este primejdioasă, pentru că straniul se ivește în fapt din noi înșine.

Deși fiecare text poate fi citit separat, „Povestirile bizare” sunt decupaje din realitate, dintr-o lume „formată din cercuri concentrice care înconjoară un spațiu central”, o lume formată din mai-mult-decât-ceea-ce-se-vede. Citind-o, poți coborî iarăși în universul kafkian, iar starea este asemănătoare cu cea a filmelor lui Lanthimos. Cu scriitura inteligentă, cu o voce naratorială mereu surprinzătoare, Olga Tokarczuk este un punct de reper al literaturii contemporane de calitate, iar povestirile stranii nu sunt decât motive de a aprecia ambiguitatea, dar și de a deveni un cititor-pasager (nu degeaba prima povestire din volum se intitulează chiar „Pasagerul”)!

 

Cartea poate fi comandată aici: www.polirom.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.